O elevă de 14 ani, din Topliceni, dispărută de 24 ore, este căutată cu disperare de familie
O elevă în vârstă de 14 ani, din comuna Topliceni (Buzău), dispărută de mai bine de 24 de ore, este căutată cu disperare de familie.
De Redactia Observator la 07.04.2019, 16:19O elevă în vârstă de 14 ani, din comuna Topliceni (Buzău), dispărută de mai bine de 24 de ore, este căutată cu disperare de familie.
Andreea Negoiţă este elevă în clasa a VIII-a din Răduceşti, iar ieri după-amiază a plecat de acasă şi nu a mai revenit.
Potrivit unor surse, copila s-a urcat într-un taxi condus de un bărbat, dar în care se mai afla o femeie.
După ce a plecat cu taxiul, Andreea nu a revenit acasă şi şi-a închis telefonul.
"Dacă aveți orice informație, va rog sa imi scrieți in privat sau sa mergeți direct la poliție. Are 14 ani si nu este de glumă. Există o bănuială că se află in Râmnicu Sărat sau in împrejurimi. Nu are haine la ea, doar documentele personale... va rog sa ma ajutati!!", se arată într-o postare pe Facebook a unei profesoare a fetei.