O nouă escrocherie face victime printre români. Cum a făcut bani în câteva zile un tânăr de 34 de ani, care pretindea că este angajat al primăriei
Mai mulţi bucureşteni au rămas fără importante sume de bani, după ce au fost înşelaţi de un tânăr care pretindea că este angajat al primăriei şi se ocupă de anveloparea blocurilor.
De Redactia Observator la 24.04.2018, 15:37Mai mulţi bucureşteni au rămas fără importante sume de bani, după ce au fost înşelaţi de un tânăr care pretindea că este angajat al primăriei şi se ocupă de anveloparea blocurilor.
Marţi, 24 aprilie a.c., poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, au pus în aplicare un mandat de percheziţie la domiciliul unui bărbat, în vârstă de 34 de ani, bănuit de săvârşirea mai multor infracţiuni de înşelăciune.
Astfel, la 27 martie a.c., poliţişti din cadrul Secţiei 10 Poliţie au fost sesizaţi de către un bărbat, de 73 de ani, cu privire la faptul că la data de 23 martie a.c., un tânăr s-a prezentat la domiciliul său, din sectorul 3 şi sub pretextul că ar fi angajat al primăriei şi s-ar ocupa cu anveloparea blocului, a pătruns în locuinţă, pentru măsurarea ferestrelor de la balcon, în vederea înlocuirii acestora. Bărbatul a pretins de la persoana vătămată suma de 1.000 de lei, însă a primit 400 de lei, drept avans pentru serviciile ce urmau a fi prestate.
În urma investigaţiilor efectuate a fost identificat un bărbat, în vârstă de 34 de ani, în sarcina căruia a fost reţinută săvârşirea faptei reclamate. Astfel, la data de 24 aprilie a.c., poliţiştii Capitalei, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, au pus în aplicare un mandat de percheziţie la domiciliul bănuitului, fiind ridicate mai multe bunuri ce ar fi putut fi folosite la comiterea activităţilor ilicite.
Potrivit poliţiştilor, tânărul a mai săvârşit alte trei fapte similare, la data de 26, 27, respectiv 29 martie 2018, tot pe raza sectorului 3, fiindu-i remisă suma totală de 2.700 de lei.