Examenele naţionale, date peste cap de greva generală. Sindicaliştii îl critică pe Iohannis: "Preşedintele întârzie să susţină educaţia"
Greva generală din Educaţie va începe pe 22 mai, au anunţat astăzi sindicaliştii. Ea va fi precedată de o grevă de avertisment, miercuri, între orele 11.00 şi 13.00. Totodată, sindicaliştii au afirmat că examenele naţionale "ar putea fi bulversate". Decizia de a recurge la protest a fost luată în urma referendumului organizat de organizaţiile sindicale în rândul angajaţilor din sistem. Salariaţii din învăţământ solicită majorarea salariilor, investiţii în baza materială a şcolilor, eliminarea birocraţiei, dar şi măsuri pentru ca incidente violente să nu mai aibă loc în şcoli.
De Redactia Observator la 16.05.2023, 13:00Reprezentanţii sindicatelor au ţinut să precizeze că aceasta este prima grevă generală care se declanşează la final de an şcolar, subliniind că examenele naţionale susţinute de absolvenţii claselor a VIII-a şi a XII-a "ar putea fi bulversate" de conflictul de muncă.
Ei îi critică pe politicieni, susţinând că au "alte preocupări", mai exact "cum anume îşi vor împărţi posturile la faimoasa rotativă guvernamentală".
Mesaj pentru profesorii care nu au votat în favoarea grevei
"Eu nu am încredere în clasa politică, nu am încredere în promisiunile guvernanţilor. M-am săturat de promisiunile lor frumoase, că ne înţeleg şi sunt alături de noi. (...) Chiar dacă ei au totul la dispoziţia lor, legislaţia, instituţiile, mult mai importantă este forţa pe care o pot manifesta cei peste 350.000 de salariaţi din învăţământ şi cu părinţii şi elevii alături de noi se poate impune agenda unei clase politice", a mai afirmat Marius Nistor, potrivit news.ro.
- Universităţile se alătură grevei generale din Educaţie. Anton Hadăr: Este foarte posibil să avem examene...
- Grevă de avertisment în Educaţie. Profesorii nu vor ţine cursurile miercuri, între orele 11-13. Grevă generală...
- Sindicaliștii din Educație, gata de grevă generală pe 22 mai. Profesorii sunt nemulțumiți de salarii și...
El a transmis un mesaj şi acelor angajaţi din domeniul educaţiei care nu s-au exprimat în favoarea grevei: "Prin tăcerea noastră legitimăm toate deciziile lor nefavorabile sistemului de învăţământ şi menţinerea unui statut social mai mult decât derizoriu".
Sindicaliştii l-au criticat şi pe preşedintele Klaus Iohannis, susţinând că acesta "întârzie să susţină educaţia" şi arătând că, din cauza deciziilor luate la nivel înalt privind salarizarea, dar şi infrastructura, oamenii bine pregătiţi nu se îndreaptă către acest sistem.
Iohannis nu s-a întâlnit cu reprezentanţii din educaţie
"Aşteptam din partea preşedintelui ţării să ne întâlnim cu domnia sa. Ne-am întâlnit ieri (luni – n.r.) cu un consilier prezidenţial, o doamnă distinsă, care reprezintă interesele sănătăţii, nu a venit nimeni din domeniul educaţiei. (...) Preşedintele întârzie să susţină educaţia. Îi readuc aminte atât preşedintelui, cât şi Guvernului că România Educată se face cu profesori educaţi, bine şcoliţi. Vrem să avem în scurtă vreme zece inşi pe un loc la intrarea în sistem. Or, astăzi, vin cei care nu-şi găsesc servicii în alte părţi", a declarat liderul Federaţiei Alma Mater, Anton Hadăr.
Sindicaliştii au arătat că, la anterioarele greve ale angajaţilor din învăţământ, preşedinţii în funcţie au avut discuţii cu reprezentanţii dascălilor, în timp ce Klaus Iohannis, care a lansat proiectul România Educată, nu a avut nicio întâlnire cu reprezentanţii angajaţilor din acest sistem.