Fals medic ginecolog, reţinut în Capitală pentru că ar fi comis zeci de agresiuni. Suspectul îşi filma victimele la controale
Poliţişti din Capitală au reţinut un bărbat pentru 20 de infracţiuni de agresiune sexuală, 17 infracţiuni de viol, o infracţiune de exercitare fără drept a profesiei de medic şi 26 de infracţiuni de violare a vieţii private. Suspectul se prefăcea că este medic ginecolog.
De Redactia Observator la 12.10.2018, 17:22Poliţişti din Capitală au reţinut un bărbat pentru 20 de infracţiuni de agresiune sexuală, 17 infracţiuni de viol, o infracţiune de exercitare fără drept a profesiei de medic şi 26 de infracţiuni de violare a vieţii private. Suspectul se prefăcea că este medic ginecolog şi filma femeile în timpul unor pretinse controale ginecologice.
În perioada 2016 – februarie 2017, bărbatul de 52 de ani a creat mai multe domenii de e-mail de tip scam, pe care le posta în mediul virtual, ca adrese de corespondenţă pentru diverse interviuri de angajare pe anumite posturi, potrivit Poliţiei Capitalei.
”După ce persoanele se arătau interesate de posturile respective, erau îndrumate către un medic cu care ar fi colaborat pretinsele firme care făceau angajări, medic care nu era altcineva decât cel ce genera şi mesajele de anunţ, fără ca în realitate să şi deţină calitatea de medic”, au anunţat poliţiştii.
După ce persoanele vătămate erau supuse unui pretins examen psihologic, bărbatul şi-ar fi declinat şi calitatea de medic specialist şi, prin false diagnostice de natură a alarma persoanele, le determina să accepte să fie supuse unui control ginecologic, prin aplicarea unor metode neconvenţionale, ce ar fi condus la eliminarea pericolului cu privire la sănătate, potrivit News.ro.
- Ipoteză şocantă în cazul bebeluşului incinerat la Câmpina. Un medic şi-a dat demisia!
- Scandal în sala de operație! Polițiștii au intrat în blocul operator să amendeze un medic urolog de la Spitalul...
- Spitalul din Târgu-Jiu riscă să rămână fără bani după ce o adolescentă a murit dintr-o greşeală a unui medic
”Pretinsele examinări medicale se desfăşurau într-o încăpere în care erau amplasate mai multe camere video disimulate, creându-se în acest sens o arhivă cu materiale pornografice”, mai spun poliţiştii.
Procurorii au pus în mişcare acţiunea penală împotriva bărbatului, dosarul fiind înaintat Judecătoriei Sectorului 6, cu propunere de arestare preventivă.