Familie distrusă la Luncani, în Bacău. Doi fraţi au murit pe loc, după ce maşina în care se aflau s-a izbit frontal de un camion
Accident grav pe DN 2G, în județul Bacău, în zona localității Luncani. În tragedie au fost implicate un autoturism și un camion, care au intrat în coliziune frontală. Doi fraţi, în vârstă de 39 și 45 de ani, au murit pe loc.
De Redactia Observator la 21.11.2022, 11:23Accident mortal în această dimineață, la Luncani, pe DN 2G. Circulația în zonă a fost blocată pe ambele sensuri de mers, după ce o maşină s-a izbit frontal de un camion. Cei doi fraţi care se aflau în vehicul au murit pe loc în urma impactului extrem de puternic.
Din primele cercetări, se pare că bărbatul de 45 de ani, din comuna Ghimeș-Făget, în timp ce conducea pe raza localității Luncani, a intrat în coliziune frontală cu un camion care circula regulamentar pe sensul opus. Vehiculul se îndrepta spre Moinești- Bacău.
Impactul a fost atât de puternic încât, atât şoferul autoturismului, cât şi pasagerul din dreapta, un bărbat de 39 de ani, au murit pe loc. Se pare că cei doi erau fraţi. Şoferul camionului nu se afla sub influența alcoolului şi nici nu a dorit să fie transportat la spital pentru îngrijiri suplimentare. În continuare se efectuează cercetări la fața locului pentru a se stabili exact circumstanţele producerii accidentului.