Familii izolate din cauza zăpezii troienite, în județul Alba. Stratul de zăpadă depășește un metru
Zeci de familii dintr-un sat care aparţine de oraşul Cîmpeni au rămas izolate din cauza zăpezii troienite de pe drumul comunal care face legătura între Certege şi Borleşti.
De Redactia Observator la 03.12.2016, 16:09Zeci de familii dintr-un sat care aparţine de oraşul Cîmpeni au rămas izolate din cauza zăpezii troienite de pe drumul comunal care face legătura între Certege şi Borleşti.
Stratul de zăpadă în zonă nu este mare, dar aceasta s-a adunat din cauza vântului între parapeţi, ajungând pe alocuri şi la o înălţime de un metru - un metru şi jumătate pe o distanţă de aproximativ un kilometru, blocând astfel accesul auto spre satul Borleşti, a menţionat şi purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Alba, Alina Marescu.
Nu au fost semnalate probleme medicale în rândul locuitorilor, însă mulţi dintre aceştia au loc de muncă în oraş, iar luni copiii trebuie să revină la şcoală, motiv pentru care primarul a solicitat sprijinul celor de la ISU Unirea Alba. Alături de Detaşamentul de Pompieri Cîmpeni, care a trimis 17 ofiţeri şi subofiţeri, la faţa locului intervin, cu utilaje, şi zece membri ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Cîmpeni şi muncitori de la Primărie.
Distanţa dintre Cîmpeni şi Borleşti este de aproximativ şase kilometri.(sursa)