O fată de 14 ani a dispărut de 2 zile din Zărnești. Apelul lansat de poliție
O fată de 14 ani a dispărut de două zile din Zărnești, județul Brașov. Polițiștii, care au lansat un apel pentru găsirea ei, spun că adolescenta a plecat de acasă și nu a mai revenit.
De Redactia Observator la 27.03.2020, 11:36- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
- Fata a dispărut în noaptea de 24-25 martie.
- Avea cu ea telefonul mobil.
O fată de 14 ani a dispărut de două zile din Zărnești, județul Brașov. Polițiștii, care au lansat un apel pentru găsirea ei, spun că adolescenta a plecat de acasă și nu a mai revenit.
Conform polițiștilor din Zărnești, fata a plecat de la domiciliu în noaptea de 24 spre 25 martie, în jurul orei 3.00. De atunci, familia nu a mai primit niciun semn de la ea.
Ca semnalmente, adolescenta are înălțime 1,70 metri, greutatea de 55 de kilograme, constituție atletică, păr lung, șaten și ochii căprui.
În momentul dispariției purta un hanorac negru cu glugă și cu imprimeu ”trandafir roșu” pe spate, mai spun polițiștii. Avea, de asemenea, pantofi sport de culoare negru, cu roșu. Fata avea asupra ei și telefonul mobil.
”Persoanele care pot furniza informații cu privire la femeia în cauză, sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112”, au transmis polițiștii din Zărnești, într-un apel către populație.