Femeie de 60 de ani, scoasă fără viață din Lacul Herăstrău. Trecătorii au alertat autoritățile după ce au văzut cadavrul
Trupul unei femei de aproximativ 60 de ani a fost scos, vineri, din Lacul Herăstrău, pe pompieri. Trecătorii au alertat pompierii, după ce au văzut cadavrul în apă, potrivit News.ro.
De Redactia Observator la 19.01.2024, 12:05”În urmă cu scurt timp am intervenit pentru extragerea din apă a unei persoane, care a fost observată la câţiva metri de mal, în Lacul Herastrău. La caz au fost alertate următoarele resurse: o autospecială de stingere cu apă şi spumă, echipajul de scafandri şi o ambulanţă SMURD”, a transmis, vineri, ISU Bucureşti-Ilfov.
Sursa citată a precizat că, după ce a fost scoasă din apă, echipajul medical a constatat că persoana în cauză este o femeie în vârstă de aproximativ 60 de ani, care era decedată.