Femeie din Iaşi, rănită într-un carambol cu patru maşini, într-o localitate din judeţul Neamţ
O femeie din judeţul Iaşi, în vârstă de 39 ani, a fost rănită într urma unui accident rutier în care au fost implicate 4 autoturisme, pe drumul european DN 2 - E85, în afara localităţii Săbăoani din judeţul Neamţ, relatează Agerpres.
De Redactia Observator la 03.01.2023, 09:32Purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, Ramona Ciofu, a declarat că victima se afla într-o autoutilitară condusă de un ieşean în vârstă de 40 ani.
"Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit că o autoutilitară condusă de un bărbat în vârstă de 40 ani, din judeţul Iaşi, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism ce circula în faţa sa, rezultând o coliziune în lanţ între 4 autovehicule. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea unei femei în vârstă de 39 ani, din judeţul Iaşi, pasager în autoturismul condus de bărbatul de 40 ani", a precizat Ramona Ciofu.
Cei patru şoferi implicaţi în accident au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Poliţiştii continuă cercetările pentru vătămare corporală din culpă