Antena LIVE

Femeie din Mehedinţi, cercetată penal după ce şi-a bătut concubinul. I-a furat apoi actele şi toate cardurile

O femeie în vârstă de 54 de ani, din judeţul Mehedinţi, este cercetată penal după ce şi-ar fi agresat concubinul, mai tânăr cu 6 ani decât ea, apoi i-ar fi sustras din locuinţă portofelul cu toate actele şi cardurile în el, precum şi telefonul mobil, informează, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, informează Agerpres.

De la 14.03.2024, 15:14

Potrivit sursei citate, miercuri, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Motru au fost sesizaţi prin apelul 112 de un bărbat de 48 de ani, din localitate, cu privire la faptul că a fost agresat de către concubină.

"Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că, în timp ce apelantul se afla la domiciliu împreună cu concubina sa, de 54 de ani, domiciliată în comuna Voloiac, judeţul Mehedinţi, locuind, fără forme legale, la adresa apelantului, pe fondul unor discuţii în contradictoriu, s-au agresat reciproc, fără a suferi leziuni traumatice vizibile. Totodată, apelantul a reclamat faptul că femeia i-ar fi sustras din locuinţă un telefon mobil şi portofelul în care se aflau actul de identitate, cardul de sănătate, 3 carduri bancare, precum şi suma de 100 lei. Având în vedere aspectele sesizate, au fost întocmite formulare de evaluare a riscului, rezultând că există risc iminent, fiind emise ordine de protecţie provizorii pentru ambele persoane, pe o perioadă de 5 zile", arată reprezentanţii IPJ Gorj. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru violenţă în familie şi furt.

Ți-a plăcut acest articol?

mehedinti bataie furt carduri politie
Întrebarea zilei
V-aţi vaccinat sau urmează să vă vaccinaţi împotriva rujeolei?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Fabrica din România unde se construiesc tunuri pentru armatele lumii. Producția...
Fanatik.ro
Publicat 10.05.2024
Castelul spectaculos din România de care s-a ales praful. Era o bijuterie...
Fanatik.ro
Publicat 10.05.2024
Unul din 24 de locuitori din New York este acum milionar
spotmedia.ro
Publicat 10.05.2024
PRIMELE IMAGINI | Florin Piersic a ajuns cu ambulanța la Spitalul „Foișor” /...
Gandul
Publicat 09.05.2024
Mitul locuințelor accesibile din România, spulberat. Economist: „Avem dobânda...
Adevărul
Publicat 10.05.2024
Mesaje de Izvorul Tămăduirii 2024. Ce să le transmiți celor dragi în această...
A1
Publicat 10.05.2024
Horoscopul zilei de 13 mai 2024. Balațele trebuie să-și găsească echilibrul....
CaTine
Publicat 12.05.2024
Carmen Harra, mesaj după ce starea lui Florin Piersic s-a înrăutățit! Ce a...
spynews.ro
Publicat 10.05.2024
Valentin Ceaușescu, apariție rară la petrecerea Stelei » Cum arată acum fiul...
GSP
Publicat 08.05.2024
Aeroportul din România de unde avioanele zboară aproape goale. Deși s-a...
Click.ro
Publicat 09.05.2024
Cât de fierbinte e Soarele. Experții au dezvăluit temperatura fantastică la...
Useit
Publicat 12.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Ce a scris Florin Piersic junior în timp ce tatăl său este în spital. Mesajul...
Redacţia.ro
Publicat 09.05.2024
VIDEO. „Am și eu interlopii mei aici!” Cum i s-a dus vestea olteanului...
libertatea.ro
Publicat 10.05.2024
Elveția a câștigat Eurovision 2024. Nemo a spart trofeul la scurt timp de la...
ZU
Publicat 12.05.2024
Rulouri cu cremă de mascarpone și frișcă. Rețetă simplă și rapidă
Hello taste
Publicat 12.05.2024
Zborul cu un bebeluș: ce trebuie să știi înainte de a pleca
Deparinti
Publicat 12.05.2024
Parlamentul vrea să schimbe legea RCA. Cum ar putea afecta despăgubirile...
ziare.com
Publicat 09.05.2024
Mahassine Merabet a câștigat un premiu important petnru rolul său în serialul...
Happy
Publicat 10.05.2024
Băuturi pentru creșterea părului. Ce efecte pot avea asupra firelor și scalpului
Medicool
Publicat 12.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024