Antena LIVE

Curs valutar

Video

Femeile gravide și cei însoțiți de copii mai mici de 5 ani vor avea prioritate la ghișee, case de marcat și casierii. Legea, votată în Parlament

Femeile gravide şi persoanele însoţite de copii mai mici de 5 ani ar putea avea prioritate la casele de marcat şi la ghişee. Proiectul de lege a fost adoptat deja de Camera Deputaţilor. 

De la 21.09.2023, 09:17
WhatsApp
Vezi și:

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, decizional, proiectul de lege privind accesul cu prioritate pentru femei însărcinate sau persoane însoţite de copii cu vârsta până la 5 ani. Actul normativ are ca obiect reglementarea accesului cu prioritate pentru femeile însărcinate sau persoanele însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani la casieriile sau ghişeele entităţilor publice şi private, precum şi la serviciile oferite de acestea. Legea merge la promulgare.

Deputata PNL Mara Calista a precizat că proiectul mai prevede că entităţile publice şi private au obligaţia de a amplasa la vedere, lângă casele de marcat, casierii, ghişee sau acolo unde sunt oferite servicii oferite de acestea, afişe care să prevadă acordarea de prioritate femeilor gravide, precum şi persoanelor însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani, cu excepţia cazurilor în care există casierii,ghişee,case de marcat speciale pentru aceste categorii de persoane.

„Acordăm respectul cuvenit femeilor însărcinate şi tinerilor părinţi. Astăzi a fost adoptată Legea privind accesul cu prioritate pentru femei însărcinate precum şi pentru persoane însoţite de copii, cu vârsta de până la 5 ani, la casieriile sau ghişeele entităţilor publice şi private, precum şi la serviciile oferite de acestea, pe care am iniţiat-o alături de colegii mei Alin Ignat şi Florin-Alexandru Alexe, cu suportul Mirela Retegan şi al părinţilor”, a anunţat deputatul PNL Mara Calista, într-o conferinţă de presă la Parlament.

Potrivit liberalei, proiectul mai prevede că entităţile publice şi private au obligaţia de a amplasa la vedere, lângă casele de marcat/casierii/ghişee sau acolo unde se prestează serviciul oferit de acestea, afişe care să prevadă acordarea de prioritate femeilor gravide, precum şi persoanelor însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani, cu excepţia cazurilor în care există casierii/ghişee/case de marcat speciale pentru aceste categorii de persoane.

Amenzi pentru cei care nu respectă prevederile

În plus, în spaţiile de parcare aparţinând entităţilor publice şi private, precum şi în spaţiile de parcare organizate de către acestea, dacă numărul locurilor de parcare este mai mare de 10, vor fi amenajate, rezervate şi/sau semnalizate minimum 4% din numărul total al locurilor de parcare, dar nu mai puţin de două locuri, pentru parcarea mijloacelor de transport folosite de către femeile gravide, precum şi de către persoanele însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani. Dacă numărul locurilor de parcare este mai mic de 10, dispoziţiile prezentului articol nu se aplică.

Totodată, „orice persoană care este martoră directă a încălcării prevederilor prezentei legi poate sesiza organele abilitate”.

Amenzile pentru nerespectarea prevederilor încep de la 200 lei şi pot ajunge până la 10.000 lei

Proiectul de lege prevede şi amenzi pentru nerespectarea dispoziţiilor din această lege, între 200 şi 1.000 lei. Totodată, fapta persoanei care foloseşte, fără drept, locurile de parcare destinate a fi folosite de femeile gravide sau persoanele însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani, pot fi sancţionate cu sume între 2.000 şi 10.000 lei.

Simona Vasiac

Vin din colțul de țară unde se agață harta în cui. Fiecare om care pășește în acest loc își retrăiește copilăria și asta încerc să arăt dincolo de ecran. ...

prioritate mame lege proiect lege
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024