Fetiţă din Constanţa, batjocorită şi lăsată însărcinată de fratele mai mare. Mama copiilor, devastată
Caz șocant în Constanța, acolo unde un tânăr de 24 de ani a fost încătușat de oamenii legii și este cercetat după ce şi-a batjocorit sora sa mai mică. Mai mult decât atât, se pare că fata de 13 ani este însărcinată.
De Redactia Observator la 18.01.2019, 12:44Caz șocant în Constanța, acolo unde un tânăr de 24 de ani a fost încătușat de oamenii legii și este cercetat după ce şi-a batjocorit sora sa mai mică. Mai mult decât atât, se pare că fata de 13 ani este însărcinată.
În urma cercetărilor în cazul comiterii unei infracțiuni de act sexual cu minor, polițiștii din cadrul Secției 5 Rurală Cogealac au identificat un bărbat, în vârstă de 24 de ani, din localitatea Mihai Viteazu, județul Constanța, bănuit de comiterea faptei.
Mai exact, la data de 16 ianuarie a.c., o femeie, în vârstă de 50 de ani, din localitatea Mihai Viteazu, a sesizat faptul că fiul ei, de 24 de ani, ar fi întreținut relații sexuale cu fiica ei, respectiv sora bărbatului în cauză, o minoră, în vârstă de 13 ani.
Şi-a lăsat sora însărcinată
Femeia și-a dat seama că este ceva în neregulă întrucât minora a prezentat întârzieri ale ciclului menstrual, moment în care a supus-o unui control medical.
Copila ar fi însărcinată în 19 săptămâni.
La data de 17 ianuarie a.c., polițiștii constănțeni l-au reținut pe bărbatul în cauză pentru o perioadă de 24 de ore și l-au introdus în C.R.A.P. al I.P.J. Constanța, iar la data de 18 ianuarie a.c. a fost prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.