Filmul accidentului cu 4 mașini făcute praf de un șofer beat, în centrul Clujului. Bucăți din caroserii au zburat pe șosea după impact
Accident grav, seara trecută, pe o stradă din centrul oraşului Cluj-Napoca. Un şofer s-a urcat beat la volan, a pierdut controlul maşinii şi a lovit ca la popice... trei autoturisme parcate. Tânărul în vârstă de 20 de ani era însoţit de un prieten, care a fost rănit în accident.
De Alex Prunean la 08.01.2025, 13:46- Alertă de înşelătorii online. Cum a fost păcălită o femeie din Iaşi să trimită 7.000 euro unui marocan. DETALII la Observator 19:00, la Antena 1
- Power Couple, premiera sezonului 2, din 13 ianuarie, Luni, Marți și Miercuri 20:30, la Antena 1 și în AntenaPLAY
- Suma uriaşă primită de un român drept despăgubire după ce i-a ars casa
Accidentul a avut loc azi noapte, în jurul orei 2.00, pe strada Horea, una dintre cele mai circulate din orașul Cluj-Napoca. Șoferul în vârstă de 20 de ani conducea un autoturism puternic și, cel mai probabil, cred polițiștii, a apăsat mult prea tare pedala de accelerație, fără să țină cont că afară ploua.
Filmul accidentului din Cluj-Napoca. Șoferul va rămâne pieton cel puțin 3 luni
Pe acel tronson de drum sunt inclusiv șine de tramvai extrem de alunecoase atunci când sunt umede. Nu a reușit să mai controleze mașina, a lovit cu putere un autoturism parcat, pe care l-a proiectat mai departe în alte două mașini. Toate cele patru autoturisme au fost serios avariate, semn că impactul a avut loc la o viteză extrem de mare.
Șoferul care a provocat totul a fost rănit și transportat la spital, dar starea lui este bună. A fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.
S-a ales cu dosar penal și va rămâne pieton cel puțin 3 luni.