Antena LIVE

Curs valutar

Fiul lui Radu Mazăre a ajuns la spital după ce i s-a făcut rău pe o terasă din Mamaia

Fiul lui Radu Mazăre, Răducu Mazăre, a ajuns la spital, ieri după-amiază, după ce i s-a făcut rău în timp ce se afla pe o terasă din stațiunea Mamaia. O ambulanță l-a transportat pe fiul fostului primar la Spitalul Județean Constanța.

De la 01.07.2018, 10:10
WhatsApp
Fiul lui Radu Mazăre a ajuns la spital după ce i s-a făcut rău pe o terasă din Mamaia Cuget Liber

Fiul lui Radu Mazăre, Răducu Mazăre, a ajuns la spital, ieri după-amiază, după ce i s-a făcut rău în timp ce se afla pe o terasă din stațiunea Mamaia. O ambulanță l-a transportat pe fiul fostului primar la Spitalul Județean Constanța.

Potrivit Mediafax, dr. Claudia Tatarici, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Constanța, a declarat că ambulanța a fost solicitată în Mamaia pentru un pacient.

"Am fost solicitaţi în Mamaia pentru un pacient, un caz medical care a fost transportat la Spitalul Judeţean. A fost un echipaj SMURD. Era stabil, prezenta palpitaţii. Motivul solicitării au fost palpitaţiile", a spus purtătorul de cuvânt al SAJ Constanţa.

Surse locale citate de Mediafax spun că pacientul preluat de pe o terasă din Mamaia este Răducu Mazăre, fiul fostului primar Radu Mazăre.

După ce a fost dus la spital, fiul fostului primar Radu Mazăre a fost supus unor investigații medicale și apoi a fost externat.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

raducu mazare
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Leguma din România pentru care străinii ar putea sta la coadă. A fost...
Fanatik.ro
Publicat 23.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Cum vede alegerile MEDICUL român din Franța DECORAT de Macron. ”Țara...
Gandul
Publicat 23.11.2024
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din...
Adevărul
Publicat 23.11.2024
Cel mai scump obiect din garderoba Iulianei Pepene. Câți bani a dat...
A1
Publicat 22.11.2024
Horoscopul zilei de 24 noiembrie 2024. Balanțele au parte de o perioadă...
CaTine
Publicat 23.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cum folosesc hackerii scrisorile fizice pentru atacurile cibernetice. Strategia de...
Useit
Publicat 23.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Cine a ucis-o pe Cristina? Dosarul de crimă în care e implicat fiul unui...
libertatea.ro
Publicat 23.11.2024
Lady Gaga va lansa albumul „LG7” în 2025. Prima piesă de pe acest proiect...
ZU
Publicat 23.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Cum să devii cea mai bună bunică din lume. Activitățile care te pot apropria...
Deparinti
Publicat 23.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Legătura dintre acnee și sindromul ovarelor polichistice. Cum îți poate afecta...
Medicool
Publicat 23.11.2024