Antena LIVE

Curs valutar

Florin Cîţu: "Tulpina britanică este oarecum sub control". Ce spune premierul despre scenariile de evoluţie a pandemiei anunţate de INSP

România, împotriva tuturor celor care nu ne dădeau şanse, are o campanie de vaccinare de succes, a declarat, joi, premierul Florin Cîţu.

De la 25.02.2021, 11:00
WhatsApp
Premierul Florin Cîţu a declarat că până acum România are o campanie de vaccinare de succes Mediafax Foto / Eduard Vinatoru

Suntem în UE pe locul 3 în ceea ce priveşte persoanele care au fost vaccinate cu două doze şi la nivel global suntem pe locul 7, a declarat joi premierul Florin Cîţu, care a calificat campania de vaccinare drept cel mai important obiectiv din acest an.

”Cel mai important lucru în acest an este campania de vaccinare. Până acum, România, împotriva tuturor celor care nu ne dădeau şanse, are o campanie de vaccinare de succes. Suntem în UE pe locul 3 în ceea ce priveşte persoanele care au fost vaccinate cu două doze şi la nivel global suntem  pe locul 7. Nu cred că exista cineva care să dea această variantă când a început  această campanie, nu se gândea nimeni că România va avea o campanie de succes. Exact ca anul trecut, ne facem temele, luăm un plan şi-l îndeplinim”, a afirmat premierul.

Campania de vaccinare a început în 27 decembrie, până în prezent fiind vaccinate 1.466.649 de persoane.

Florin Cîţu, despre scenariile de evoluţie a pandemiei anunţate de INSP: Aceste scenarii se fac de câteva luni de zile şi realitatea a fost de fiecare dată mai bună decât scenariile

Premierul Florin Cîţu a declarat, joi, referitor la scenariile de evoluţie a pandemiei anunţate de INSP, că acestea trebuie corelate cu realitatea. ”Aceste scenarii se fac de câteva luni de zile şi realitatea a fost de fiecare dată mai bună decât scenariile”, afirmă Cîţu, precizând că tulpina britanică este ”oarecum sub control”.

Florin Cîţu a fost întrebat, joi, despre scenarile de evoluţie a pandemiei anunţate de INSP şi a afirmat: ”Ar fi bine să ne uităm şi la ce înseană realitatea versus scenarii, pentru că aceste scenarii se fac de câteva luni de zile, şi realitatea a fost de fiecare dată mai bună decât scenariile”.

Premierul consideră că, deocamdată, noua tulpină de coronavirus nu  produs în România efectele devastatoare din Amrea Britanie, situaţia fiind ”oarecum sub control”.

”Deocamdată în România vedem că tulpina britanică este oarecum sub control, nu vedem efectele devastatoare”, a mai declarat Cîţu.

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) anunţă o creştere constantă a numărului de cazuri în perioada următoare şi se au în vedere trei scenarii, cel mai rău dintre ele anunţând o creştere cu 4% pe zi a cazurilor, ajungându-se la 8.900 de îmbolnăviri zilnic, în 20 martie.

Alexandru Badea

În presa online de 10 ani, iar din 2020 este redactorul-şef al site-ului www.observatornews.ro ...

florin citu vaccinare coronavirus
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024