Florin Piersic, transferat la Institutul "Matei Balş" din Capitală. Este transportat cu un avion SMURD, care se afla în Ungaria pentru un exerciţiu NATO
Actorul Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca după ce a fost operat la genunchi la Spitalul Militar, este transferat, marţi seară, cu un avion SMURD, la Bucureşti. El urmează să continue tratamentul la Institutul "Matei Balş" din Capitală. Avionul SMURD cu care este transportat se afla în Ungaria, unde participa la un exerciţiu NATO.
De Redactia Observator la 07.05.2024, 21:27Reprezentanţii Inspectoratului General de Aviaţie (IGAv) au anunţat că, marţi seară, este în desfăşurare transferul unui pacient de la Cluj-Napoca la Bucureşti.
"În aceste momente, avionul SMURD nr. 1123 execută o misiune secundară, pentru transportul unui pacient cu afecţiuni cardiace de la Cluj-Napoca la Bucureşti. La primirea solicitării, avionul SMURD se afla implicat în exerciţiul NATO «Vigorous Warrior 2024», desfăşurat în Ungaria. În jurul orei 19:15, aeronava a decolat din zona de desfăşurare a exerciţiului, respectiv Baza Aeriană Pápa din Ungaria către Cluj-Napoca. În aceate momente, aeronava se află pe Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca, în procedura de transfer a pacientului către echipajul aeronavei, urmând să decoleze către Bucureşti, unde va preda pacientul", a transmis IGAv.
Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a fost operat la genunchi la Spitalul Militar Cluj-Napoca
Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a fost operat la genunchi la Spitalul Militar Cluj-Napoca, ulterior fiind transferat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca pentru a fi supravegheat de medici. Florin Piersic a ajuns la Terapie Intensivă, la Institutul Inimii din Cluj, pentru a fi supravegheat de medici, având în vedere vârsta înaintată şi faptul că are montat un stimulator cardiac.
Actorul a fost operat după ce i s-a făcut rău la finalul unui spectacol, iar medicii au constatat că avea o infecţie la un genunchi, infecţie care se pare că s-a extins.