Antena LIVE

Fostul şef de la Combaterea Spălării Banilor, acuzat că și-a falsificat diplomele, plasat în arest la domiciliu

Înşelăciuni în cascadă. Din septembrie până în prezent una din instituţiile cheie ale statului român a fost condusă de un specialist cu zece clase. Laurenţiu Baranga, fostul şef de la Oficiul de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, şi-a clădit cariera pe impostură şi diplome false. 19 documente şi diplome i-au fost desfiinţate de Curtea de Apel Bucureşti în 2016, dar asta nu l-a împiedicat ca mai apoi să devină coordonator de doctorate. Anchetatorii au calculat şi un prejudiciu: 640 de mii de lei. Adică salariile pe care le-a încasat în toţi aceşti ani de la instituţiile pe care le-a păcălit. Astăzi, Baranga, acuzat de înşelăciune, a primit mandat de arest la domiciliu.

De la 12.10.2020, 19:47

Emilia Şercan, jurnalist de investigaţie: E un lanţ al slăbiciunilor. Sunt foarte multe breşe, sistemul e clar că nu funcţionează. Mai este vorba despre o complicitate a instituţiilor, care au închis ochii ani de zile. În România, impostura a ajuns să fie o problemă culturală.

Iar impostura, desfăşurată pe o perioadă de 12 ani, are proporţii de neimaginat. Una dintre instituţiile cheie ale ţării a fost condusă de un specialist cu zece clase. 

CV-ul lui Laurenţiu Baranga este demn de invidiat. Pe mai bine de cinci pagini, acesta îşi înşiră titlurile şi diplomele obţinute de-a lungul anilor. A ars toate etapele unei cariere universitare de succes, ajungând conferenţiar şi director la Universitatea Valahia din Târgovişte. 

În mod ironic, a ajuns să evalueze calitatea învăţământului superior în România ca membru al Agenţiei de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior. Expert în Economie, era şi mediator şi preşedinte al Asociaţiei de Responsabilitate Economică. Mai mult, se recomanda pe reţelele de socializare ca profesor cu amplă experienţă şi coordonator de doctorate la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București. 

Ludovic Orban, premierul României: E treaba lui că ne-a păcălit. Ieri am avut demisia pe masă. Şi-a dat demisia, nu mai este preşedinte. Am aplicat toate procedurile de evaluare a candidatului, nu am avut aceste informaţii legate de falsul în privinţa diplomelor. 

Emilia Şercan, jurnalist de investigaţie: Premierul trebuie să pună biciul pe aceste instituţii şi să ceară o reformă profundă.

Primul criteriu, de bază, pentru ca cineva să fie numit în funcţia de şef al Oficiului pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor este tocmai să fie licenţiat.

Doar că diploma de Bacalaureat care a stat la baza titlurilor a fost falsificată. În anul 2016, Curtea de Apel București i-a anulat-o, plus alte 18 titluri şi certificări. Însă Laurențiu Baranga şi-a continuat cariera fulminantă: devine profesor la Universitatea "Valahia" din Târgoviște și conducător de doctorate la Agronomie, în Bucureşti. Acum, Universitatea de Ştiinţe Agricole a depus plângere pentru înşelăciune.

Iar tupeul nu s-a oprit aici. În 2016, şi-a dat doctoratul, iar cinci ani mai târziu fiica lui a devenit doctor în baza unei teze cu titlu identic. 

Emilia Şercan, jurnalist de investigaţie: E o îndrăzneală foarte mare să ai aceeaşi teză de doctorat, susţinută cu acelaşi coordonator şi la aceeaşi universitate. E clar că în familia Baranga nu s-a pus problema că trebuie să acţioneze după toate regulile aplicabile normale în mediul academic.

Mai mult, există informaţii că Baranga a avut funcţia de director adjunct la ORNISS, cu acces la secrete de stat. ORNISS neagă printr-un comunicat, însă funcţia apare în mai multe declaraţii de avere ale lui Baranga de pe site-ul Agenţiei Naţionale de Integritate. 

Astăzi, Laurenţiu Baranga a primit mandat de arest la domiciliu pentru 30 de zile. 

Laurenţiu Baranga a fost audiat sâmbătă la Parchetul General şi reţinut de procurori pentru înşelăciune, fiind suspectat că şi-a falsificat actele de studii. Procurorii au propus ca Baranga să fie arestat preventiv, dar instanţa a decis arestul la domiciliu. Decizia nu este definitivă.

Ți-a plăcut acest articol?

arest diplome fals sef
Întrebarea zilei
Obişnuiţi să reciclaţi medicamentele expirate?

Da

Nu

Nu ştiu cum

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Bani mulți de la stat pentru toți românii care au curte. Trebuie doar să...
Fanatik.ro
Publicat 19.05.2024
Singura gară din țară care a fost construită ca o insulă. Deservea două...
Fanatik.ro
Publicat 18.05.2024
Curând vom fi martorii unui eveniment unic în viață
spotmedia.ro
Publicat 14.05.2024
Adevărul despre CEL MAI CONSUMAT aliment de români! Doctorul Vlad Ciurea:...
Gandul
Publicat 18.05.2024
Cum recrutează Moscova refugiați ucraineni pentru acte de sabotaj peste hotare....
Adevărul
Publicat 18.05.2024
Mesaje de Izvorul Tămăduirii 2024. Ce să le transmiți celor dragi în această...
A1
Publicat 10.05.2024
Horoscopul zilei de 20 mai 2024. Gemenii vor avea discuții cu partenerul. Află...
CaTine
Publicat 19.05.2024
Cum se simte premierul Robert Fico, după ce a fost împușcat de cinci ori. Noi...
spynews.ro
Publicat 18.05.2024
Atenție, imagini dure! Cea mai frumoasă prezentatoare, desfigurată înaintea...
GSP
Publicat 18.05.2024
Cel mai mare viciu al Mariei Cârneci. Interpreta de muzică populară nu s-a...
Click.ro
Publicat 18.05.2024
Ce înseamnă semnalul SOS, de fapt. A fost folosit pentru prima dată acum mai...
Useit
Publicat 19.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Un milionar cu 25 de ani mai mare ar fi noul iubit al Simonei Halep. Imagini...
Redacţia.ro
Publicat 16.05.2024
Ciclonul care afectează Europa ajunge și în România: „Ne așteptăm la un...
libertatea.ro
Publicat 18.05.2024
Kelly Clarkson a dezvăluit că pierderea ei în greutate este rezultatul...
ZU
Publicat 18.05.2024
Cum se bate frișca din smântână naturală. Sfaturi și trucuri utile
Hello taste
Publicat 19.05.2024
Cum îl determini pe copil să coopereze
Deparinti
Publicat 19.05.2024
Noi reguli pentru țăranii care vând în piețe. ”Eram doctori...
ziare.com
Publicat 16.05.2024
William Levy revine în două proiecte profesionale noi. Actorul își continuă...
Happy
Publicat 16.05.2024
Surse de vitamina D pentru vegetarieni. De ce pot fi incluse în dietă
Medicool
Publicat 19.05.2024
VIDEO | Soţia lui Băluţă a surprins şi reporterul cu ce a spus în interviu,...
orangesport.ro
Publicat 12.05.2024