Foto! 9 noiembrie '89: Ziua în care Europa s-a reunit! Zidul Berlinului a căzut

Zidul Berlinului, un simbol al Războiului Rece, a fost construit, inițial, pe 13 august 1961 și a fost demolat în săptămânile de după 9 noiembrie 1989. Parte a Cortinei de Fier, a fost cea mai cunoscută parte a frontierelor RDG-ului

• Lovitură pentru imaginea externă a României: "Aşa ceva ne descalifică". Ciolacu se dezice de emisarul Sprînceană

Zidul Berlinului, un simbol al Războiului Rece, a fost construit, inițial, pe 13 august 1961 și a fost demolat în săptămânile de după 9 noiembrie 1989. Parte a Cortinei de Fier, a fost cea mai cunoscută parte a frontierelor RDG-ului

Concepută de administrația liderului comunist al Germaniei Răsăritene, Walter Ulbricht, și aprobată de liderul sovietic Nikita Hrușciov, zidul a constituit o barieră de separare între Berlinul Occidental și Republica Democrată Germană timp de aproape 28 de ani.

A fost construit în perioada postbelică, (perioadă în care Germania a fost divizată), în efortul de a stopa consecințele scurgerii de forță de muncă și pierderilor economice asociate cu migrația zilnică a unui mare număr de profesioniști și lucrători calificați între Est și Vest.

28 de ani de separare!

Existența timp de aproape trei decenii a Zidului a provocat scăderea semnificativă a emigrației (evadați - "Republikflucht" în germană): de la 2,5 milioane, în perioada 1949 – 1962, la numai 5.000 - între 1962 și 1989.

Crearea Zidului Berlinului a fost un dezastru propagandistic pentru Germania Răsăriteană și pentru blocul comunist ca un tot.

Zidul a reprezentat un simbol al tiraniei comuniste, insistent afișat în lumea occidentală, în special după împușcarea, intens mediatizată de mass media occidentale, a câtorva evadați. Liberalizarea politică de la sfârșitul deceniului al nouălea, asociată cu declinul Uniunii Sovietice, a dus la relaxarea restricțiilor la trecerea frontierei est-germane, care au dus, în cele din urmă, la demonstrații de masă și căderea guvernului comunist.

În momentul când a fost dat publicității, la 9 noiembrie 1989, un decret al oficialităților est-germane care permitea trecerea liberă a frontierei, mase uriașe de est-berlinezi s-au apropiat de zid și, în cele din urmă, au traversat prin toate punctele de trecere, unindu-se, într-o atmosferă sărbătorească, cu mulțimea din Berlinul Occidental.

După câteva săptămâni, Zidul a fost, în cele din urmă, distrus în totalitate, căderea acestei bariere fiind primul pas către reunificarea Germaniei, care a fost încheiată, în mod oficial, pe 3 octombrie 1990.

Nu se cunoaște cu exactitate numărul persoanelor care au murit încercând să fugă din Berlinul de Est trecând Zidul!

Reprezentanții Muzeului Checkpoint Charlie vorbesc de cel puțin 200 de victime, în timp un centru de cercetare al istoriei contemporane de la Postdam a confirmat până acum doar 136.

Pentru că sistemul de apărare din zona Zidului nu era suficientă pentru a-i opri pe oameni să încerce să evadeze, autoritățile est-germane au acordat soldaților de la graniță dreptul de a folosi armele de foc dacă depistează tentative de evadare. Printr-un ordin din octombrie 1973, soldaților li se spunea că cei care încearcă să treacă Zidul erau criminali și că trebuie împușcați; de asemenea ordinul specifica în mod clar că soldații aveau dreptul și chiar trebuiau să folosească armele și în cazul femeilor și copiilor.

Soldații nu erau obligați să folosească mai întâi focuri de avertisment; puteau trage direct. 90 de oameni au murit împușcați de soldații de la granița din Berlin între 1961 și 1989. Soldaților li s-a retras dreptul de a folosi armele abia în aprilie 1989, cu șapte luni înainte de căderea Zidului.

Primii morți în căutarea libertății

Prima persoană care a murit încercând să ajungă în Berlinul de Vest a fost Ida Siekmann, o femeie de 58 de ani. Ea locuia în imediata apropiere a zidului, într-un bloc de apartamente aflat în Berlinul de Est; însă strada și trotuarul din fața clădirii se aflau, potrivit delimitărilor oficiale, în Berlinul de Vest.

Teoretic, oamenii puteau ieși pe ușa din față a clădirii direct în Berlinul de Vest, motiv pentru care autoritățile au baricadat aceste ieșiri. În primele zile însă, oamenii săreau pe geamul apartamentelor sau coborau pe funii pentru a ajunge în Berlinul de Vest, fiind ajutați de polițiști și pompieri.

Ida Siekmann, afectată de despărțirea de familia care locuia în Vest, a sărit pe geam de la etajul trei, însă pompierii nu au reușit să o prindă la timp în plasa de siguranță. A murit la scurt timp din cauza rănilor suferite.

Prima persoană împușcată încercând să treacă zidul a fost tânărul Günter Litfin, în vârstă de 24 de ani. El a încercat să traverseze înot canalul Spree către Berlinul de Vest pe 24 august și a fost împușcat de soldați. Exact în acea zi, soldații primiseră ordin să împuște pe oricine încearcă să evadeze.

Dacă cineva era rănit în timpul unei tentative de evadare și rămânea de partea estică a Zidului, cei din Vest nu puteau face nimic în ajutorul său. Autoritățile occidentale nu aveau voie să intervină sub nicio formă pentru a evita izbucnirea unui conflict; astfel, erau forțate să privească neputincioase cum oamenii erau împușcați și lăsați să moară la marginea zidului.

Este faimos cazul tragic al tânărului Peter Fechter, în vârstă de 18 ani, care a fost împușcat și lăsat să sângereze până la moarte lângă zid, sub privirile presei occidentale, pe 17 august 1962.

Moștenire

A mai rămas foarte puțin din fostul Zid al Berlinului, care a fost distrus aproape peste tot, cu excepția a trei locații: o secțiune de 80 m lângă Potsdamer Platz; o secțiune mai lungă de-a lungul râului Spree, lângă Oberbaumbrücke, poreclită și Galeria din cartierul de est și o a treia bucată la nord de Bernauer Străße, transformată în monument.

Chiar și bucățile lăsate în picioare nu mai seamănă cu vechiul Zid; sunt foarte deteriorate de încă mulții amatori de suveniruri), iar pe partea răsăriteană sunt numeroase graffiti, ceea ce, în mod evident, nu ar fi fost cu putință atâta vreme cât exista paza înarmată a grănicerilor est-germani. Până în momentul reunificării, existau graffiti numai pe partea apuseană a Zidului.

Bucăți din Zid, cu sau fără certificat de autenticitate, sunt vândute amatorilor de suveniruri prin diferite sisteme on line sau prin poștă. Au fost amatori din SUA și China care au dorit bucăți ale Zidului.