Imagini apocaliptice la Botoşani după o furtună cu grindină: 'A venit iarna la sfârşitul lunii mai' (Video)
Imagini apocaliptice la Botoşani după o puternică furtună cu grindină. Toate câmpurile şi străzile au fost acoperite cu un strat gros de gheaţă.
De Redactia Observator la 17.05.2018, 13:30Imagini apocaliptice la Botoşani după o puternică furtună cu grindină. Toate câmpurile şi străzile au fost acoperite cu un strat gros de gheaţă.
O furtună care a durat câteva zeci de minute a distrus munca de câteva luni a fermierilor din Botoşani.
Totul s-a întâmplat ieri după-amiază, iar imaginile surprinse imediat după furtună sunt apocaliptice.
Zeci de hectare de culturi au fost distruse în proporţie de 100%, iar fermierii spun că sunt nevoiţi să semene din nou.
Furtuna a afectat, pe lângă culturile de floarea-soarelui şi porumb, numeroase localităţi din Botoşani.
Oamenii s-au baricadat în case atunci când gheaţa a început să cadă cu putere.
Potrivit specialiştilor Administraţiei Naţionale de Meteorologie, astfel de fenomene se vor mai petrece şi pe parcursul zilelor următoare în diferite zone din ţară.
Numai astăzi, meteorologii au emis mai multe alerte de vreme severă imediată pentru judeţe precum Sălaj sau Tulcea.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și