În garsoniera din Gorj, în care s-a găsit scheletul unei fetiţe zidit în baie, a locuit o bătrână care spunea tuturor că aude plânsete de copil
Detalii înfricoşătoare vin de la Gorj, în cazul osemintelor descoperite zidite într-o garsonieră.
De Redactia Observator la 19.04.2018, 14:00Detalii înfricoşătoare vin de la Gorj, în cazul osemintelor descoperite zidite într-o garsonieră.
Actualul proprietar a cumpărat garsoniera de la o bătrână, care la rândul ei o cumpărase în urmă cu 5 ani. Femeia a decedat la scurt timp.
Însă, în tot timpul cât a locuit în garsonieră, bătrâna spunea tuturor locatarilor că aude plânsete de copil în garsonieră şi zgomote în casă.
- Citeşte şi O fetiţă ar fi fost zidită sub cada de baie, într-o garsonieră din Gorj. Bărbatul care a cumpărat casa e în stare de şoc (Video)
Nimeni nu a luat-o în seamă, vecinii considerând că, din cauza vârstei, femeia nu mai gândeşte corect şi aberează.
După ce au aflat că s-a descoperit un schelet de fetiţă zidit sub cadă, în baie, vecini au spus că le pare rău că nu au luat-o în serios pe femeie.
Momentan nu se ştie cine a locuit înaintea bătrânei.
Reamintim că Poliţia oraşului Rovinari a fost sesizată de un bărbat de 37 de ani, din comuna Bâlteni, cu privire la faptul că a găsit nişte fragmente osoase în locuinţa din localitatea Bâlteni, pe care a achiziţionat-o cu câteva luni în urmă şi o renova. Osemintele au fost ridicate de poliţişti şi depuse la SML Gorj pentru stabilirea naturii acestora.
Din primele informaţii, se pare că este vorba despre scheletul unei fetiţe.