Antena LIVE

Curs valutar

Gestul neinspirat care i-a adus unui bărbat o amendă de 30.000 de lei, în Timișoara: "Nu este prima dată"

Poliţiştii locali din Timişoara au dat o amendă în valoare de 30.000 de lei unui bărbat care a dat foc unei canapele şi care a umplut de fum o stradă întreagă. Acesta este al doilea caz în care un bărbat este amendat cu aceeaşi sumă pentru incendiere.

De la 09.08.2024, 15:17
Gestul neinspirat care i-a adus unui bărbat o amendă de 30.000 de lei, în Timișoara: "Nu este prima dată" news.ro

”Poliţiştii locali din cadrul Serviciului Siguranţă şi Ordine Publică au acţionat pe Str. Mătăsarilor, unde s-a semnalat faptul că a fost incendiat un obiect de mobilier de mari dimensiuni, care emana fum în toată zona. La faţa locului a fost identificat un bărbat de 38 de ani care a dat foc unei canapele, riscând ca flăcările să se extindă şi la alte imobile din jur”, a transmis Poliţia Locală Timişoara, vineri, într-un comunicat de presă.

Bărbatul care a dat foc canapelei a fost amendat cu 30.000 de lei

Acesta este al doilea caz când poliţiştii locali dau o astfel de amnedă pentru incendiere.

”Nu este prima dată când sunt întâlnite astfel de situaţii, recent o altă persoană fiind sancţionată pentru aceeaşi faptă petrecută în cartierul Kuncz. Poliţia Locală atrage din nou atenţia că, pe lângă disconfortul produs de fumul degajat şi amenzile mari, există şi un real pericol ca focul să se extindă foarte rapid către case de locuit, mai ales că vegetaţia uscată din jur şi temperaturile de afară pot facilita răspândirea focului”, a arătat Poliţia Locală Timişoara.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

timisoara amenda politia locala
Întrebarea zilei
Aţi fost victima unei încercări de fraudare?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Amenzi usturătoare pentru șoferii care nu au aceste obiecte în mașină. Ce...
Fanatik.ro
Publicat 18.09.2024
Rușii sunt rugați să ajute și în pauzele de muncă la creșterea natalității
spotmedia.ro
Publicat 17.09.2024
Un oraș românesc seamănă izbitor cu Roma și Istanbul, fiind construit pe...
Gandul
Publicat 18.09.2024
Schimb de focuri în centrul Moscovei, lângă Kremlin. În atac sunt implicați...
Adevărul
Publicat 18.09.2024
Ispita Mădălina de la Insula Iubirii a ajuns pe mâinile medicului estetician...
A1
Publicat 16.09.2024
Horoscopul zilei de 19 septembrie 2024. Taurii trebuie să privească cu...
CaTine
Publicat 18.09.2024
Larisa Uță a răspuns la întrebarea: ”I-ai cerut 250.000 euro?” Ce avere...
spynews.ro
Publicat 18.09.2024
Logodnica titularului de la Rapid a venit din Australia în România şi a trăit...
GSP
Publicat 17.09.2024
Ce ingrediente folosesc unguroaicele atunci când pun varză la murat, pentru a fi...
Click.ro
Publicat 18.09.2024
Ultimele mesaje transmise de submersibilul Titan au fost dezvăluite. Ce s-a...
Useit
Publicat 18.09.2024
Opincile tradiționale, moda anului! Gemenele Suzana și Daciana Vlad îmbină...
Money.ro
Publicat 28.06.2024
Povestea gemenilor din Tg Jiu care au plecat de acasă și sunt de negăsit de...
Redacţia.ro
Publicat 18.09.2024
Ce arme țineau rușii în depozitul aruncat în aer de dronele ucrainene....
libertatea.ro
Publicat 18.09.2024
Lui Sean „Diddy” Combs i s-a refuzat eliberarea pe cauțiune. Câți bani era...
ZU
Publicat 18.09.2024
Pandișpan cu mere. Rețeta unui desert simplu și delicios
Hello taste
Publicat 18.09.2024
Experiențe la fel de intense ca nașterea. Ce alte dureri se aseamănă și sunt...
Deparinti
Publicat 18.09.2024
Haos pe calea ferată, din cauza inundațiilor. Anunțul făcut de CFR, după ce...
ziare.com
Publicat 18.09.2024
Confesiunile dure ale actorului Erkan Petekkaya. În copilărie a fost dus la...
Happy
Publicat 18.09.2024
Cum acționează probioticele naturale din mâncarea fermentată. Varza murată...
Medicool
Publicat 18.09.2024
Marian Iancu susţine că un club imită Rapidul: "Este o boală grea şi se ia,...
orangesport.ro
Publicat 17.09.2024