Antena LIVE

Gheorghe Dincă, audiat în cazul dispariției unei alte fete, ucisă acum 4 ani

Ancheta ororilor este departe de final. Sunt noi indicii şi piste care duc spre cel mai negru coşmar. Numărul victimelor ar putea fi mult mai mare. Gheoghe Dincă a fost deja audiat într-un alt dosar de crimă cu autor necunoscut, din 2015.

De la 30.07.2019, 21:51

Ancheta ororilor este departe de final. Sunt noi indicii şi piste care duc spre cel mai negru coşmar. Numărul victimelor ar putea fi mult mai mare. Gheoghe Dincă a fost deja audiat într-un alt dosar de crimă cu autor necunoscut, din 2015. Sunt zeci de familii care speră să obţină răspunsuri.

Este doar una dintre întrebările fără răspuns în cazul Luizei Mihaela Melencu. Pe tânăra de 19 ani, dispărută pe 14 aprilie, ucigaşul a ţinut-o în viaţă aproape trei luni, potrivit unor surse. Nu e exclus să o fi ucis chiar înainte de răpirea Alexandrei. Anchetatorii bănuiesc că fata a fost supusă aceluiaşi chin. Sechestrată, bătută şi violată în casa groazei, nici ea nu a avut nicio şansă de salvare.

”Am vorbit cu ea pe la 11 şi jumătate. Ultimul telefon a fost la 11 şi jumătate. Din acel moment, nu am mai vorbit cu ea. Să sperăm că e doar un coşmar sau un vis! De ce? De ce a trebuit să facă asta? De ce legea nu a făcut nimic timp de atâtea luni?”, exclamă mama Luizei.

Un coşmar pe care părinţii Luizei îl retrăiesc clipă de clipă de atunci. În lipsa unor probe clare care să arate că fiica lor a fost ucisă, se agaţă de orice speranţă că ar putea fi încă vie. Chiar astăzi, mama fetei a primit pe Facebook un mesaj prin care i s-a spus că Luiza se află într-o casă din Caracal. Femeia a mers acolo, dar pista s-a dovedit şi de aceast dată falsă.

Nu este primul mesaj pe care l-au primit rudele Luizei. Mai multe telefoane anonime, prin care li se spunea că tânăra este plecată în străinătate, sunt investigate de anchetatori. Nimeni nu ştie deocamdată unde se află fata. La audieri, criminalul Gheorghe Dincă a declarat că i-a aruncat trupul în Dunăre. Dar luni, la reconstituire, anchetatorii s-au plimbat dintr-o zonă în alta fără să găsească niciun indiciu.

ALEXANDRU CUMPĂNAȘU, unchiul Alexandrei: Este inimaginabil ca o familie să facă ea singură anchetă, să caute indicii, să le dea mură în gură unor anchetatori incompetenţi. Şi oamenii ăştia să nu comunice cu familia, se chinuie şi ea să stea de vorbă cu cineva şi nu au cu cine, să le spună şi lor ceva.

Sunt două familii distruse şi alte câteva care îşi pun zeci de întrebări. Demascarea lui Gheorghe Dincă ar putea desluşi misterele multor dispariţii şi crime cu autor necunoscut. Anchetatorii verifică dosare uitate în sertare chiar şi de 20 de ani.

(Reporter): Sunt suspiciuni cu privire la alte crime?

(BOGDAN ALEXANDRU, avocat): Suspiciuni sunt din partea domnilor anchetatori, sigur că da, asta pot să vă confirm. Este posibil orice.

Ucigaşul a fost audiat şi în legătură cu o fată de 17 ani, dispărută şi găsită moartă ulterior într-un parc din Craiova, în 2015.

”Trebuia ea să ne înmormânteze pe noi şi să aibă grijă de casă”, spune tatăl adolescentei.

”La Poliţie am dat telefon mereu şi întrebam şi ni se spunea că este o simplă plecare. Şi după două săptămâni ne-au zis de acolo că cred 80% că este plecată în partea aialaltă. Că nu este moartă, că se auzea dacă era moartă”, declară mama fetei.

Alexandra Goghez lucra la o terasă şi urma să intre la facultate. A dispărut la finalul unei zile de muncă. Anchetatorii au stabilit că a fost violată şi strangulată. Trupul ei a fost găsit abia după trei săptămâni de la dispariţie. Nici până azi, familia nu a aflat cine a fost călăul ei.

Rămăşiţele umane găsite în casa ororilor sunt acum analizate la Institutul de Medicină Legală Mina Minovici. Potrivit unor surse din anchetă, fragmentele de oase arse aparţin doar Alexandrei Măceşanu, ultima victimă a criminalului.

Ți-a plăcut acest articol?

social observator19 gheorghe dinca criminal caracal caracal politie masina
Întrebarea zilei
Unde vă petreceţi Sfintele Paşti?

În vacanţă, în ţară

În vacanţă, în străinătate

Acasă, cu familia

Cu prietenii

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
I se spune “a doua Coreea de Nord”. Țara aflată sub sărăcie și dictatură...
Fanatik.ro
Publicat 05.05.2024
Locul din România unde se găsește cea mai pură apă. Se află la trei ore de...
Fanatik.ro
Publicat 05.05.2024
Ce este suveranitatea emoțională, calitatea care îi ajută pe oameni să fie...
spotmedia.ro
Publicat 05.05.2024
Orașul din România în care este cel mai frig. Meteorologii Accuweather anunță...
Gandul
Publicat 05.05.2024
Cum să bem corect apă pentru a ne hidrata corespunzător. Sfaturile unui medic...
Adevărul
Publicat 05.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 6 mai 2024. Berbecii sunt îndemnați că meargă mai departe....
CaTine
Publicat 05.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Cum găsești iPhone-ul pierdut, chiar dacă e închis. Trucul simplu la care...
Useit
Publicat 05.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Politicianul care a schimbat cinci partide în zece ani. Plutonul candidaților...
libertatea.ro
Publicat 03.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
Noul drog care face ravagii în România. Specialiști: „Provoacă...
ziare.com
Publicat 04.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Pancreatita acută, un pericol după mesele copioase de sărbători. Simptome,...
Medicool
Publicat 05.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024