Antena LIVE

Curs valutar

Ginecolog din Capitală, acuzat că a pus în pericol viaţa unei paciente. După operaţie, femeia a ajuns cu septicemie înapoi la spital

Poliţiştii argeşeni propun procurorilor trimiterea în judecată a unui medic ginecolog de la un spital din Bucureşti, acuzat că a pus în pericol viaţa unei paciente. În urma unei operaţii de extirpare a ovarelor, medicul a externat-o pe femeie mai devreme decât era cazul, pacienta ajungând cu septicemie la spital. Ancheta a relevat că femeii îi fusese realizată operaţia de extirpare doar parţial, iar în timpul intervenţiei medicul i-a atins şi intestinul.

De la 10.03.2024, 16:00
WhatsApp
Shutterstock (scop ilustrativ)

"Poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale Argeş au finalizat cercetările într-un dosar penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, privind săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 196 alin. 2 din Codul Penal, rap. la art. 194 alin. 1 lit. e Cod Penal. Din cercetări s-a stabilit că, în luna mai a anului 2020, un bărbat de 54 de ani, în calitate de medic la un spital de specialitate din municipiul Bucureşti ar fi efectuat o intervenţie chirurgicală unei femei şi i-ar fi provocat leziuni traumatice, ce i-au pus în primejdie viaţa. După externarea prematură, persoana vătămată a solicitat, la domiciliu, intervenţia unui echipaj medical, fiind internată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, în stare gravă", informează, duminică, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş.

Femeia, externată deşi nu se simţea bine

Surse judiciare au declarat pentru News.ro că femeia, din judeţul Argeş, a mers la un spital din Capitală pentru a i se extirpa ovarele, întrucât acestea formau chisturi. Deşi nu se simţea bine în urma operaţiei, ea a fost externată şi trimisă acasă, în Argeş. La scurt timp, i s-a făcut rău şi a ajuns în stare foarte gravă la Spitalul Judeţean din Piteşti unde medicii au constatat că are septicemie. 

Expertizele realizate în cadrul anchetei au arătat că ginecologul, care ar fi trebuit să realizeze operaţia de extirpare a ovarelor, nu făcuse acest lucru, în schimb organele femeii au fost afectate. În plus, în timpul unei intervenţii medicul i-a atins pacientei intestinul, ea fiind la un pas de deces în momentul în care a ajuns din nou la spital. 

Dosarul a fost înaintat de către Poliţie Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, cu propunere de trimitere în judecată, urmând ca procurorul să decidă dacă îşi însuşeşte sau nu propunerea formulată de către Serviciul Investigaţii Criminale Argeş.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

medic ginecolog operatie bucuresti
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Gigi Becali a ieșit la vot și i-a făcut praf pe contracandidații lui George...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024