Antena LIVE

Curs valutar

Guvernul Orban a trecut de Parlament. Noul premier: "Vă mulțumesc. Aveți încredere în noi!"

Guvernul Orban a primit votul de învestitură în camerele reunite ale Parlamentului. Executivul propus de liderul PNL a adunat 240 voturi, cu 7 mai multe decât cele 233 necesare. Deputații și senatorii PSD, precum și o parte dintre cei ai formațiunii conduse de Victor Ponta, Pro România, nu au participat la ședință.

De la 04.11.2019, 19:00
WhatsApp
Guvernul Orban a primit votul de investitură în Parlamentul României Mediafax Foto / Alexandru Dobre via Hepta

Guvernul Orban a primit votul de învestitură în camerele reunite ale Parlamentului. Executivul propus de liderul PNL a adunat 240 voturi, cu 7 mai multe decât cele 233 necesare. Deputații și senatorii PSD, precum și o parte dintre cei ai formațiunii conduse de Victor Ponta, Pro România, nu au participat la ședință.

"Vă mulțumesc. Aveți încredere în noi!", a fost prima reacție a lui Ludovic Orban, după numărarea voturilor și încheierea procesului verbal al ședinței.

La scurt timp, președintele PNL a revenit cu o declarație mai amplă, în fața jurnaliștilor. "România are guvern, are un guvern legitim care a obținut votul de încredere al Parlamentului în ciuda unui boicot penibil și rușinos făcut de două formațiuni politice, fapt fără precedent în democrația românească în ultimii 30 de ani, s-a întrunit o majoritate parlamentară care a acordat votul de încredere pentru guvernul nostru. Le mulțumesc partenerilor noștri, formațiunilor politice care au fost alături de noi în procesul de inițiere a moțiunii de cenzură și care au participat la căderea Guvernului Dancila. Le mulțumesc parlamentarilor care au luat decizia, în ciuda boicotului PSD, care au ascultat de propria conștiința și au pus pe primul loc binele României. După cum ați văzut alături de PNL, USR, PMP, UDMN, ALDE și grupul minorităților au acordat încrederea acestui guvern și ne bazăm pe ei în continuare în dezbaterea parlamentară. Suntem pregătiți să începem în forță activitatea. Imediat după depunerea jurărmântului vor avea o ședința informală la Palatul Victoria, un plan de instalare pe fiecare minister, vom stabilit toate deciziile importante care trebuiesc luate, să fie pregătite pentru ședința de Guvern", a transmis Ludovic Orban.

"Mulțumim. Începe Romania Liberală", a scris pe Facebook și noul ministru al Finanțelor, Florin Câțu.

"În campania pentru euroalegeri, #PNL a promis românilor că va scăpa țara de guvernarea PSD. Primul pas a fost făcut prin adoptarea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă. Astăzi, prin învestirea Guvernului Ludovic Orban, PNL și-a dus până la capăt angajamentul luat în fața românilor", au transmis reprezentanții liberali, pe pagina oficială de Facebook.

Votul de învestitură a fost secret, cu bile.​ Reprezentanții USR, ALDE, PMP și UDMR, precum și parlamentarii din grupul minorităților naționale, au declarat de la tribuna Camerei Deputaților că vor vota Guvernul propus de Orban.

"Vă felicit, apreciez această prezență. Vă mărturisesc că nu îmi aduc aminte în ultimii 30 de ani să se fi întâmplat așa ceva, și anume ședința de învestire a unui guvern sa fie boicotată efectiv de două partide politice care în felul ăsta arată lipsa de înțelegere pentru nevoile României, lipsa de respect pentru cetățeni, îi interesează doar interesul electoral, toate prostiile pe care le fac. Vreau să îi felicit pe parlamentarii USR, ALDE, Mișcarea Populară și UDMR și în mod special parlamentarii care au decis să fie prezenți și să susțină învestirea Guvernului, parlamentarii Pro România, sau fie că este independent sau din PSD", a transmis Ludovic Orban, înaintea votului.

Premierul a anunțat, totodată, și "decapitarea" șefilor puși politic în Poliţie. "Trebuie să readucem Jandarmeria și Poliția în situația de slujitor al cetățeanului. Trebuie să terminăm cu utilizarea politică, pentru a-i apăra pe potentații zilei", a spus Orban.

Guvernul condus de Ludovic Orban va avea 15 miniştri şi un vicepremier – Raluca Turcan, prim-vicepreşedinte al PNL. Din noua echipă de la Palatul Victoria fac parte profesori, economişti, ingineri, jurişti dar şi medici.

Ludovic Orban a cooptat în echipa sa un diplomat de carieră – Bogdan Aurescu, care lucrează în MAE din 1996, dar şi un militar de carieră, generalul Nicolae Ciucă, unul dintre cei mai succes ofiţeri ai Armatei Române.

Lista de miniştri din Guvernul Orban

Premier: Ludovic Orban (președinte PNL) / Vicepremier: Raluca Turcan (vicepreședinte PNL)

- Ministerul de Interne: Marcel Vela (senator PNL)

- Ministerul de Externe: Bogdan Aurescu (actual consilier prezidențial pentru politică externă şi fost ministru de Externe în Guvernul Ponta)

- Ministerul Apărării Naționale: Nicolae Ciucă (militar, șeful Statului Major al Armatei României)

- Ministerul Educației: Monica Anisie (președinte PNL Sector 2)

- Ministerul Sănătăţii: Victor Costache (chirurg cardiovascular)

- Ministerul Justiţiei: Cătălin Predoiu (deputat PNL, a mai ocupat această funcție în Guvernul Boc)

- Ministerul de Finanţe: Florin Cîţu (senator PNL)

- Ministerul Economiei: Virgil Popescu (inginer și doctor în management)

- Ministerul Dezvoltării: Ion Ștefan (deputat PNL)

- Ministerul Fondurilor Europene: Ioan Boloș (fost secretar de stat la Transporturi)

- Ministerul Muncii: Violeta Alexandru (președinte PNL București)

- Ministerul Agriculturii: Adrian Oros (deputat PNL, doctor în medicină veterinară)

- Ministerul Infrastructurii: Lucian Bode (deputat, fost ministru al Economiei în Guvernul Ungureanu);

- Ministerul Mediului: Costel Alexe (președintele PNL Iași)

- Ministerul Culturii: Bogdan Gheorghiu (deputat PNL, absolvent de actorie)

- Ministerul Tineretului și Sportului: Ionuț Stroe (deputat din 2008)

Trei dintre persoanele propuse au fost avizate negativ - Florin Cîţu - Finanţe, Violeta Alexandru - Muncă şi Ion Ştefan - Dezvoltare. Ludovic Orban a refuzat să schimbe nominalizările pentru aceste ministere.

Cine este Ludovic Orban, noul premier

Ludovic Orba are 56 de ani și a absolvit Facultatea de Tehnologia Construcţiilor de Maşini din cadrul Universităţii Braşov (1988). Este membru al PNL din 1992 şi are o experienţă de 15 ani în administraţia locală, fiind, pe rând, consilier local la sectoarele 1 şi 3, dar şi viceprimar al Capitalei. În perioada 2000 - 2010, a fost preşedintele PNL Bucureşti.

În 2007, Orban el a fost numit ministru al Transporturilor în Guvernul Tăriceanu, după eliminarea PDL de la guvernare. La alegerile parlamentare din 2008 a fost ales deputat de Bucureşti, mandat pe care şi l-a reînnoit în 2012.

În 2007, când era ministru al Transporturilor, a fost implicat într-un controversat accident rutier în urma căruia i-a fost suspendat permisul de conducere pentru că s-a prezentat la poliţie la mai mult de 24 de ore de la producerea acestuia. Ludovic Orban a candidat de mai multe ori la Primăria Generală a Capitalei, dar fără succes.

Potrivit news.ro, ultima declaraţie de avere depusă de Orban datează din ianuarie 2017, când a ocupat pentru ultima oară o funcţie publică, pe cea de deputat. Documentul relevă că acesta deţinea la acel moment, împreună cu soţia, o casă de 200 de metri pătraţi în Dobroeşti, cumpărată în 2014 şi un autoturism Volkswagen din 2007. De asemenea, avea un cont de 3.000 de euro şi un altul de 2.000 de dolari.

Daniel Murărescu

Daniel Murărescu face parte din echipa Observator de decembrie 2016, de la relansarea site-ului, şi este în prezent editor de content. ...

guvernul orban ludovic orban parlament vot de investitura
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024