Habar nu aveai! Ce mânca familia CEAUŞESCU?!

Deşi ai fi crezut că Nicolae şi Elena Ceauşescuse lăfăiau din punct de vedere culinar, lucrurile nu stau chiar aşa! De fapt, familia din fruntea poporului prefera mâncarea tradiţională

• Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă

Deşi ai fi crezut că Nicolae şi Elena Ceauşescu se lăfăiau din punct de vedere culinar, lucrurile nu stau chiar aşa! De fapt, familia din fruntea poporului prefera mâncarea tradiţională

Nici măcar după ani buni în fruntea statului şi călătorii în jurul lumii, Ceauşescu nu avea un trai demn de un conducător al patriei. Poate cel mai bun exemplu este cel legat de preferinţele culinare ale celor doi soţi.

În volumul "La curtea lui Ceauşescu" (apărut la Editura Amaltea, în 2004), Maria Dobrescu recompune, intervievând persoane din anturajul familiei Ceauşescu, o zi obişnuită: "Îi plăcea să mănânce simplu, ciorbă de ştevie, mâncare de spanac, urzici. Nu era pretenţios, dacă ştiai să i-o faci din buruieni multe, era minunat. Carne de porc? Poate doar sâmbăta şi duminica". Mesele nu erau pline de bucate, totul era bine cântărit. Se achiziţiona cantitatea strictă de alimente, atât cât se putea consuma. Micul dejun consta în: o cană de ceai cu lapte, o felie de şuncă, una de brânză şi, din când în când, un ou fiert. La prânz, mergea numai bine un pahar de vişinată.

Deşi pare incredibil, nici măcar de sărbători nu se răsfăţau. Conform apropiaţilor, acestora nu le plăceau dichisurile ca fructele de mare sau produsele franţuzeşti. Preferau tradiţionalele sarmale, friptura, puiul la ceaun, piftia şi nelipsita salată de boeuf.

Lui Nicolae Ceauşescu îi mai plăceau în special preparatele tradiţionale din peşte: ciorba de peşte, plachia şi saramura. De băut, se bea vin alb şi ţuică de prună, fiartă şi îndulcită.

În afara Bucureştiului, la casele de protocol, mai mult sau mai puţin vizitate de către familia Ceauşescu, acelaşi meniu tradiţional.

Cumpătarea alimentară se înscria pe linia preocupărilor pentru propria-i sănătate şi, în ultimă instanţă, o consideră o condiţie a prelungirii vieţii.