O hală de la marginea oraşului Cluj-Napoca a fost cuprinsă de un incendiu puternic
A fost panică în Cluj-Napoca după ce o hală de la marginea oraşului a fost cuprinsă de un incendiu puternic. În interior funcţiona şi un atelier auto, iar substanţele inflamabile existente acolo au contribuit la extinderea rapidă a flăcărilor.
De Redactia Observator la 17.09.2019, 15:25A fost panică în Cluj-Napoca după ce o hală de la marginea oraşului a fost cuprinsă de un incendiu puternic. În interior funcţiona şi un atelier auto, iar substanţele inflamabile existente acolo au contribuit la extinderea rapidă a flăcărilor. Focul a mistuit şi câteva maşini care se aflau la reparat.
Angajaţii nu veniseră încă la serviciu când un fum dens s-a ridicat deasupra halei. Câţiva clienţi ai unui hotel aflat în apropiere au sunat la 112.
Pompierii cu 8 autospeciale s-au luptat cu flăcările care au distrus 500 de metri pătraţi din clădire.
Andrei Biriş, purtător de cuvânt ISU Cluj: Au fost afectate anexe din apropiere, 7 la număr, s-au extins la acestea şi au fost deteriorate încă câteva anexe din ansamblul respectiv
Pompierii s-au temut să nu aibă loc o explozie. Au reuşit însă să stingă focul, iar flăcările nu a făcut victime. Din primele cercetări incendiul a pornit de la un scurtcircuit la instalaţia electrică a halei.