Hotelul Rex din Mamaia, pus sub sechestru în dosarul lui Carmen Adamescu
Hotelul Rex din Mamaia a fost pus sub sechestru de procurorii din Bucureşti în dosarul lui Carmen Adamescu. Alte 15 imobile au fost puse sub sechestru, valoarea totală fiind de peste 41 de milioane de lei.
De Redactia Observator la 18.10.2018, 11:48Hotelul Rex din Mamaia a fost pus sub sechestru de procurorii din Bucureşti în dosarul lui Carmen Adamescu.
Alte 15 imobile au fost puse sub sechestru, valoarea totală fiind de peste 41 de milioane de lei.
"Polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au aplicat sechestrul asigurător asupra a 16 bunuri imobile, în valoare totală de peste 41.000.000 de lei, în cadrul unui dosar de evaziune fiscală și delapidare", se arată într-un comunicat al anchetatorilor.
De asemenea, procurorii au aplicat şi poprirea sumelor de bani existente într-un cont bancar deschis de una dintre firmele implicate în dosarul lui Carmen Adamescu.
"Măsura asiguratorie a fost dispusă de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul
Bucureşti, având în vedere prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunii de delapidare,
în cuantum total de aproximativ 47.944.000 lei. Astfel, polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice au aplicat sechestrul asigurător asupra a 16 bunuri imobile (inclusiv un hotel situat în staţiunea Mamaia), în valoare totală de 41.453.458 de lei", au mai precizat procurorii în comunicat.