Antena LIVE

Curs valutar

IGSU va avea, din 2023, 12 elicoptere Black Hawk pentru misiuni de salvare. Acordul cu Polonia a fost semnat marți

Oficiali din România şi Polonia au semnat, marţi, la sediul MAI, un acord cadru de furnizare a 12 elicoptere medii-grele multifuncţionale Black Hawk, destinate efectuării de misiuni de salvare de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

De la 09.11.2021, 14:28
WhatsApp
Imagine ilustrativă Profimedia Images

Valoarea contractului este de peste 269 milioane euro fără TVA, aeronavele fiind fabricate în Polonia de către compania PZL Mielec, unde sunt construite pentru Europa elicopterele Black Hawk ale celor de la Sikorsky/Lockheed Martin, scrie Agerpres.

"Această poveste a început printr-o primă tentativă de licitaţie în anul 2018, dar nu s-a prezentat nimeni, repetată în 2019, tot nu s-a prezentat nimeni, după care am schimbat cu colegii de la IGSU modul de desfăşurare a licitaţiei, într-o negociere competitivă. S-au prezentat ofertanţi importanţi. Din păcate, primul a pierdut pentru că oferta era total neconformă, în sensul în care preţul era mult mai mare decât preţul maxim stabilit şi oferta era de 8 elicoptere în loc de 12. Al doilea a avut o ofertă care depăşea preţul maxim cu până la 10% şi astfel era considerată neconformă.

Din fericire, a rămas al treilea ofertant cu elicoptere foarte performante, cu care s-a continuat negocierea şi astăzi vom semna acordul cadru. Vorbim de la Lockheed Martin, de fabrica din Polonia, unde vor fi fabricate elicopterele. Vorbim de elicoptere multirol, care pot desfăşura mai multe categorii de misiuni: căutare salvare, inclusiv maritimă; transport multiple victime în stare critică, fiecare elicopter având o capacitate de patru tărgi; misiuni de transport personal şi materiale, inclusiv cargo; stingerea incendiilor de pădure", a declarat şeful DSU, Raed Arafat.

Elicopterele, livrate la sfârșitul anului 2023

Elicopterele vor fi livrate la sfârşitul anului 2023, iar instruirea piloţilor şi a personalului tehnic va începe în cel mai scurt timp.

La ceremonia de semnare a acordului au participat ministrul de Interne, Lucian Bode, însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucureşti, David Muniz, reprezentantul Ambasadei Poloniei, precum şi oficiali ai companiilor PZL Mielec, Sikorsky şi Lockheed Martin.

"Aceste elicoptere medii-grele multifuncţionale, care pot deservi misiuni de salvare atât pe mare, cât şi pe uscat, reprezintă o resursă extrem de valoroasă pentru România (...). Acest proiect s-a materializat în urma unei competiţii deschise, în condiţii de totală transparenţă (...). Aceşti ultimi doi ani de pandemie ne-au făcut să conştientizăm importanţa vitală a unor domenii de activitate şi riscurile la care ne expunem, dacă nu pregătim din timp sistemele publice să facă faţă unor şocuri, şi mă refer în primul rând la sistemul medical, la cel de urgenţă şi cel al ordinii publice. Cred că am învăţat în acest an un şir de lecţii de responsabilitate şi solidaritate, din păcate multe dureroase pentru întreaga societate românească", a afirmat ministrul Lucian Bode. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

igsu polonia black hawk elicopter raed arafat
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025