Imagini de groază pe un drum din Iaşi, după o depăşire în curbă, pe linie continuă. Doi bărbaţi au murit pe loc
Accident mortal, noaptea trecută, pe un drum din Iaşi. Un tânăr de 22 de ani şi un bărbat de 47 de ani, au sfârşit pe DN 28, în dreptul localităţii Strunga, după ce maşina în care se aflau s-a ciocnit frontal cu un alt autoturism.
De Veronica Micu la 23.12.2020, 07:38- Tragedie cu doi morți în Iaşi, în urma unui groaznic accident rutier.
- Două maşini s-au izbit puternic frontal, în localitatea Strunga.
Din primele informaţii, se pare că unul dintre şoferi ar fi efectuat o depăşire pe linie continuă, într-o curbă fără vizibilitate, maşina acestuia intrând în coliziune cu un alt vehicul care circula regulamentar, pe sensul opus.
"Grav accident rutier pe DN 28, Strunga, județul Iași, soldat cu decesul a două persoane. Accidentul s-a produs pe fondul unui carosabil uscat, cauza probabilă fiind depășirea neregulamentară, pe un sector marcat cu linie continuă, într-o curbă fără vizibilitate", a transmis DRPD Iași, la scurt timp după accident.
Doi bărbaţi au murit pe loc în accident
Impactul a fost unul devastator, iar imaginile filmate la faţa locului arată dimensiunea dezastrului.
Una dintre maşini era înmatriculată în Neamț, cealaltă în Botoşani.
Din păcate, un tânăr de 22 de ani şi un bărbat de 47 de ani, ambii pasageri în autoturismul înmatriculat în judeţul Neamţ, au murit pe loc.
Medicii sosiţi la faţa locului nu au mai putut face nimic pentru cei doi.
"În accidentul rutier de la Strunga au fost implicate două autoturisme.
În autoturismul de Botoșani se aflau două persoane C.D. în vârstă de 31 de ani care a suferit un politraumatism, traumatism toraco-abdominal, traumatism bazin, fractură antebraț și o femeie, R.O. de 28 ani, cu politraumatism, fractură bazin.
Ambele persoane au fost transportate la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași. În vehicului de Neamț se aflau tot doi pasageri. D.R.S. în vârstă de 22 de ani a decedat suferind leziuni incompatibile cu viața iar H.F. de 47 de ani, încarcerat, a murit", a declarat pentru bzi.ro profesor universitar doctor Diana Cimpoeșu, șeful UPU-SMURD Iași.
Răniţii au fost transportaţii la UPU Sfântul Spiridon Iași
Potrivit ISU Iaşi, momentan, cauzele producerii accidentului nu au fost stabilite.
"S-au deplasat la locul accidentului o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare, un echipaj de prim ajutor calificat, un echipaj de la SAJ Iași. În urma accidentului rutier au rezultat patru victime, o femeie 31 ani, și 3 bărbați de 47, 28 și 22 ani, din care două încarcerate, iar două victime au fost declarate decedate. Cele două victime de 31 și 28 ani au fost transportate la UPU Sfântul Spiridon Iași”, se arată în comunicatul ISU Iași.
Oamenii legii continuă cercetările în acest caz, pentru a stabili cu exactitate cauzele care au dus la producerea tragediei.