Imagini dramatice la Sângeru, unde patru fraţi au pierit luaţi de viitură. Băieţelul de 2 ani, în continuare de negăsit
În această dimineaţă, la aproape o lună de la tragedia din Sângeru, Prahova, pompierii au reluat căutările celui de-al patrulea copil luat de viitură, alături de mamă şi cei trei fraţi, cu tot cu casă.
De Veronica Micu la 22.06.2019, 13:00În această dimineaţă, la aproape o lună de la tragedia din Sângeru, Prahova, pompierii au reluat căutările celui de-al patrulea copil luat de viitură, alături de mamă şi cei trei fraţi, cu tot cu casă.
Peste 420 de pompieri au demarat, sâmbătă dimineață, o amplă căutare a băieţelului de 2 ani luat de viitură pe 31 mai, la Sângeru. Atunci, copilaşul împreună cu cei trei frăţiori au pierit în apele învolburate, care au măturat totul în cale.
Viitura a lovit cu atâta forţă încât a smuls o casă din pământ. O casă în care se aflau mama şi cei patru copii ai ei.
Tânăra şi cei patru copilaşi au fost luaţi de ape în timp ce se aflau în pat. Femeia a reuşit să se salveze, după ce s-a agăţat de un ciot de copac.
Copiii ei, însă, au dispărut în vâltoarea apelor.
Momentul cutremurător în care mama şi copiii ai sunt luaţi de viitură a fost filmat de localnici.
După o noapte de căutări, pompierii i-au găsit fără suflare pe trei dintre fraţi. Un bebeluş de 9 luni, sora lui de trei ani şi fratele de cinci ani au murit înghiţiţi de ape. Pompierii au plâns pentru fiecare copil găsit înecat la Sângeru.
Cel de-al patrulea copil, un băieţel de 2 ani, este în continuare dispărut.
De la momentul producerii tragediei, căutările au continuat în fiecare zi, însă fără niciun rezultat.
Zeci de pompieri îl caută necontenit pe micuţ de aproape o lună de zile şi nu par să se dea bătuţi. Aşa că, în această dimineaţă, 426 de militari au reluat căutările pentru găsirea copilului.