Imagini dramatice cu nava plină cu 14.000 de oi, scufundată în Midia: "Mii de cadavre plutesc pe apă. Nu s-a încercat salvarea niciunui animal"
Scandal în urma accidentului de ieri, din Portul Midia, în urma căruia o navă încărcată cu 14.000 de oi care trebuia să ajungă în Libia, s-a scufundat parţial, provocând moartea a mii de animale.
De Veronica Micu la 25.11.2019, 13:23Scandal în urma accidentului de ieri, din Portul Midia, în urma căruia o navă încărcată cu 14.000 de oi care trebuia să ajungă în Libia, s-a scufundat parţial, provocând moartea a mii de animale.
Organizaţia Animals International - România a publicat pe Facebook, în urmă cu puţin timp, mai multe imagini surprinse pe vaporul scufundat, în care se văd zeci de oi plutind moarte în apă.
"Vaporul mortii a fost abandonat toata noaptea. Intreaga dimineata nu s-a incercat salvarea niciunui animal. Mii de cadavre plutesc acum pe apa.
Scrie-i premierului Ludovic Orban acum un email la pm@gov.ro si cere-i sa interzica exportul cu animale vii", este mesajul care însoţeşte imaginile.
Un marinar a căzut în apă, mii de oi au murit înecate în Portul Midia
Reamintim că ieri, o navă cu 14.000 de oi la bord s-a scufundat în portul Midia.
Vasul trebuia să părăsească România cu destinaţia Libia, însă imediat după încărcarea animalelor a început să se încline.
Un marinar a căzut în apă şi mii de oi au murit înecate.
Activiştii pentru protecţia animalelor spun că transportul ovinelor, din România în ţările arabe, se face în condiţii revoltătoare, iar sute de exemplare pier sufocate.
În această dimineaţă, autorităţile au reluat operaţiunile pentru aducerea la cheu a navei răsturnate în Portul Midia, urmând să încerce să înlăture încărcătura existentă pe puntea superioară a vaporului ca să poată fi pus pe poziţie pentru remorcare.