Înălţarea Domnului, sărbătorită de credincioşi la mănăstirile din ţară. Ce nu trebuie să faci!
Au împărţit cozonac şi ouă roşii şi au schimbat salutul "Hristos a înviat" cu "Hristos s-a înălţat". Tradiţia spune că această zi trebuie petrecută cu voie bună, iar credincioşii s-au conformat. După slujbă, mulţi au trecut de la aghiazmă la ţuică şi au dat frâu liber la glume.
De Redactia Observator la 17.05.2018, 22:31Au împărţit cozonac şi ouă roşii şi au schimbat salutul "Hristos a înviat" cu "Hristos s-a înălţat". Tradiţia spune că această zi trebuie petrecută cu voie bună, iar credincioşii s-au conformat. După slujbă, mulţi au trecut de la aghiazmă la ţuică şi au dat frâu liber la glume.
Mănăstirea Neamţ a fost neîncăpătoare astăzi. Sărbătoarea Înălţării Domnului a adus aici credincioşi din toate colţurile ţării. În timp ce unii participau la slujbă, alţii adunau rezerve de agheazmă pentru colegii de pelerinaj.
În tradiţia creştină, sărbătoarea de azi marchează sfârşitul celor 40 de zile pe care Iisus Hristos le-a mai petrecut pe pământ după înviere.
Claudiu Banu, preot
Sărbătorim Înălţarea Domnului la cer în prezenţa ucenicilor. Este o dovadă că Hristos este alături de noi până astăzi.
La români, Înălţarea se mai numeşte şi Ispas, după numele unui martor al Înălţării Domnului. Se spune despre el că era un om plin de veselie. De aceea, această zi trebuie petrecută cu voie bună. Aşa cum au făcut-o toţi pelerinii strânşi în jurul meselor, imediat după rugăciune. Maicile nu s-au ocupat doar de hrana lor spirituală. Le-au pregătit peste două mii de sarmale umplute cu carne şi urdă.
Voia bună se combină cu faptele bune. La Constanţa, credincioşii au adus pachete cu ouă roşii şi cozonac pentru a le da mai departe.
Înălţarea Domnului coincide cu Ziua Eroilor. În bisericile din toată ţara au fost pomeniţi şi soldaţii care au murit pe front pentru întregirea ţării.