Antena LIVE

Curs valutar

Încă o persoană a decedat! Numărul morţilor se ridică la 32

Încă o persoană a mai murit în această dimineaţă în urma incendiului din club Colectiv. Astfel, numărul deceselor ajunge la 32

De la 03.11.2015, 13:30
WhatsApp
Galerie (2)

Încă o persoană a mai murit în această dimineaţă în urma incendiului din club Colectiv. Astfel, numărul deceselor ajunge la 32

Este vorba despre o tânără de 28 de ani, internată la Spitalul Sf. Pantelimon.

"A murit o fată de 28 de ani, Andreea Chiriac, în această dimineață, la ora 5,00. Ea prezenta arsuri pe 50% din suprafața corpului și pe căile respiratorii, care erau arse total. Ea era unul dintre cei trei pacienții în stare critică", a precizat managerul unității medicale, Gheorghe Popescu.

Prognosticul medicilor era rezervat ieri, dar doctorii spuneau că starea pacienţilor este stabilă. La Spitalul Pantelimon mai sunt internaţi doi pacienţi la ATI şi trei la Chirurgie Plastică, în urma incendiului produs vineri seara în clubul Colectiv.

Bilanţul tragediei din Clubul Colectiv a ajuns la 32 de morţi. Şi bilanţul răniţilor este uriaş: din cei 140 de răniţi aflaţi în spitalele din Capitală, 80 sunt în stare gravă sau critică.

Au fost trei zile cumplit de grele atât pentru pacienţi, cât şi pentru medici, care fac eforturi uriaşe pentru a salva vieţi.

"Cazul a fost foarte grav de la internare, pacientul nu a mai avut resurse pentru a se recupera. Familia nu doreşte să dăm mai multe informaţii. A avut arsuri de căi aeriene. Am resuscitat-o timp de două ore. Ea una dintre persoanele internate în stare critică. În acest moment mai avem doi pacienţi grav şi doi în stare stabilă.

Pacienţii comunică cu psihologul, îşi doresc acest lucru, dar şi cu personalul medical. Şi noi suntem în stare de post-şoc. Şi noi am avea nevoie de consiliere psihologică. Nimeni nu va uita niciodată aşa ceva. Deşi suntem într-un spital de urgenţă, aşa ceva nu am mai întâlnit", au declarat doi dintre medicii care s-au ocupat de Andreea Chiriac, pentru Antena Stars.

CITEŞTE ŞI TOATE persoanele decedate au fost IDENTIFICATE! Lista IML

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în butoiul cu varză murată ca să nu se acrească prea tare. Trucul...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024