Incendiu la o hală cu substanţe inflamabile, lângă groapa de gunoi de la Rudeni
Un incendiu a izbucnit vineri dimineaţă la o hală aflată în apropierea gropii de gunoi Rudeni, din judeţul Ilfov, înăuntru fiind substanţe inflamabile.
De Redactia Observator la 09.03.2018, 10:35Un incendiu a izbucnit vineri dimineaţă la o hală aflată în apropierea gropii de gunoi Rudeni, din judeţul Ilfov, înăuntru fiind substanţe inflamabile. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov spun, însă, că incendiul este localizat şi nu sunt victime.
Incendiul a izbucnit în interiorul unei hale în care se află substanţe inflamabile, în apropiere de groapa de gunoi Rudeni, judeţul Ilfov. Flăcările ard pe o suprafaţă de aproximativ 400 de metri pătraţi, degajând foarte mult fum.
Reprezentanţii ISU precizează că incendiul a fost localizat, mai sunt doar câteva focare mici, şi nu mai există posibilitate de propagare a flăcărilor la o altă hală apropiată.
De asemenea, nu au fost înregistrate victime.
Pentru lichidarea incendiului au fost mobilizate şapte autospeciale de stingere