Incendiu violent, în judeţul Prahova. Un bărbat, scos de către pompieri din casa care i-a luat foc
Pompierii din judeţul Prahova au intervenit duminică seară pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din oraşul Mizil şi au salvat un bărbat blocat în locuinţă din cauza flăcărilor. Cauza incendiului nu a fost încă stabilită, potrivit News.ro.
De Redactia Observator la 02.01.2023, 07:45Trei autospeciale din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova au intervenit, duminică seară, în oraşul Mizil, unde o casă a luat foc din cauze care nu au fost stabilite încă. La momentul sosirii salvatorilor la faţa locului, incendiul se manifesta generalizat, pe o suprafaţă de aproximativ 100 de metri pătraţi.
Pompierii au intrat în locuinţa cuprinsă de flăcări şi au scos de acolo un bărbat. Conform oficialilor ISU Prahova, acesta a fost scos teafăr din locuinţă şi nu necesită îngrijiri medicale.