Antena LIVE

Curs valutar

ÎNFRICOŞĂTOR! Experimente PSIHOLOGICE care au scăpat de sub control

Deşi Psihologia ca ştiinţă a reuşit, de-a lungul timpului, să "afle" secretele creierului nostru, au existat şi experimente care au scăpat de sub control

De la 14.09.2014, 15:09
WhatsApp

Deşi Psihologia ca ştiinţă a reuşit, de-a lungul timpului, să "afle" secretele creierului nostru, au existat şi experimente care au scăpat de sub control

1.David Reimer

În anul 1966, David Reimer, în vârstă de doar opt luni, a fost supus unei operaţii de circumcizie care s-a finalizat prin pierderea penisului din cauza arsurilor. La acel moment, psihologul John Money a sugerat familiei că bebeluşul David să aibă parte de o schimbare de sex. Părinţii au fost de acord, aceştia neştiind că psihologul dorea să-şi confirme un punct de vedere propriu conform căruia identitatea de gen nu este înnăscută, ci dobândită în funcţie de mediu şi de educaţie.

Astfel, David a primit numele de „Brenda” şi a fost operat pentru a avea un vagin. Până în cadrul adolescenţei, Brenda s-a comportatat mai degrabă ca un băiat, iar la 14 ani a aflat adevărul. Ulterior a încercat să redevină băiat, însă în urma depresiei s-a sinucis la vârsta de 38 de ani.

2. Studiu Monştrilor

În 1939, 22 de copii orfani, dintre care zece care sufereau de bâlbâială, au fost separaţi în două grupuri egale. Primul dintre ele oferea o terapie „pozitivă” copiilor, răsplătind toate progresele în exprimare, iar celălalt grup pedepsea în mod sistematic orice greşeală. Din nefericire, celor din al doilea grup le-a fost afectată atât de mult sănătatea psihică încât în 2007 şase dintre ei au fost recompensaţi cu peste 900.000 de dolari, drept despăgubiri pentru experimentul psihologic.

3. MK-ULTRA

În anii 1950, CIA a desfăşurat o serie largă de experimente în ceea ce priveşte controlul minţii în aşa numitul proiect MK-ULTRA. Cunoscut sub numele de Unabomber, Theodore Kaczynski este doar unul dintre subiecţii care au avut de suferit în urma testelor făcute de CIA. Într-un alt caz, administrarea de LSD unui expert în arme biologice i-a creat acestuia o criză de conştiinţa, forţându-l practic să povestească detalii despre cercetările sale.

4. LSD-ul şi elefanţii

Tot legat de LSD (dietilamida acidului lisergic), unul dintre cele mai puternice halucinogene, putem aminti şi de un experiment din anul 1962, mai puţin obişnuit. Un director de la un parc zoo american a injectat unui elefant o doză cu 3.000 de ori mai mare de LSD decât pentru un om, în speranţă ca drogul va induce o agresivitatea imensului animal. Tot ce s-a întâmplat a fost să provoace un scandal în cadrul parcului zoo, deoarece elefantul a murit la scurt timp după administrarea dozei.

5. Groapa disperării

Un alt experiment eşuat a fost al lui Harry Harlow care închidea sistematic maimuţe în nişte camere goale, provocându-le pierderea facultăţilor mintale sau chiar moartea prin înfometare. Se spune că experimentele sale au provocat debutul mişcărilor pentru drepturile animalelor.

6. Al treilea val

În 1967, The Third Wave (Al Treilea Val) a fost un experiment psihologic care a dorit să vadă în ce măsură persoanele crescute în societăţi democratice pot adera la fascism, de exemplu. Astfel, elevii de liceu ai unei clase au fost consideraţi ca fiind membri ai unui grup prestigios, care avea caracteristicile unui grup fascist. Chiar dacă s-a putut remarca o ambiţie pentru a învăţa mai bine, s-a putut constata şi o dorinţă din ce în ce mai mare a tinerilor de a exclude non-membrii grupului lor. Mai mult decât atât, acest comportament avea loc şi în afara orelor de curs. După doar patru zile, experimentul a fost încheiat.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

experimente
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Unde se pune bicarbonat de sodiu în mașina de spălat rufe ca să curețe petele...
Fanatik.ro
Publicat 25.11.2024
Fenomenul Georgescu. Mâna ieșită din pâclă care ne strânge de gât pe toți
spotmedia.ro
Publicat 25.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Cine e misteriosul bogătaș BOGPR care a făcut campania independentului Călin...
Gandul
Publicat 25.11.2024
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria...
Adevărul
Publicat 25.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 26 noiembrie 2024. Berbecii sunt atenți la cheltuieli. Află...
CaTine
Publicat 25.11.2024
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024....
spynews.ro
Publicat 25.11.2024
Cele mai tari meme-uri după surpriza istorică de la alegerile prezidențiale:...
GSP
Publicat 25.11.2024
Care este averea lui Călin Georgescu! Ce mașină conduce și în ce bancă își...
Click.ro
Publicat 25.11.2024
Informațiile electorale false de pe TikTok. Cum au fost influențați...
Useit
Publicat 25.11.2024
Câți bani ar fi plătit Călin Georgescu pe TikTok pentru a fi promovat de...
Redacţia.ro
Publicat 25.11.2024
Prima declarație de la Kremlin despre victoria lui Călin Georgescu în primul...
libertatea.ro
Publicat 25.11.2024
Taylor Swift a purtat un colier strălucitor cu diamante pentru o cină în New...
ZU
Publicat 25.11.2024
Rețeta simplă de covrigi de casă. Pașii pe care să-i urmezi ca să iasă mai...
Hello taste
Publicat 25.11.2024
Cel mai bun mic dejun pentru copiii care merg la școală. Nutriționiștii...
Deparinti
Publicat 25.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cei mai iubiți 7 actori turci în 2024. Care sunt preferații fanelor din...
Happy
Publicat 25.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cum să faci maia naturală. Ce tipuri de pâine sunt mai sănătoase
Medicool
Publicat 25.11.2024