Imagini scandaloase la Jibou, oamenii s-au înghesuit la ajutoare în plină pandemie, sub ochii polițiștilor (Video)
Imagini scandaloase la Jibou, în Sălaj, acolo unde, în plină pandemie de coronavirus, zeci de oameni au ignorat restricţiile și s-au înghesuit să primească de la primar pachete cu alimente.
De Veronica Micu la 16.04.2020, 11:12- Localnicii din Jibou au ignirat restricțiile.
- O anchetă a fost deschisă în acest caz.
Imagini scandaloase la Jibou, în Sălaj, acolo unde, în plină pandemie de coronavirus, zeci de oameni au ignorat restricţiile și s-au înghesuit să primească de la primar pachete cu alimente.
Semnalul de alarmă a fost tras de USR Sălaj, care a postat pe pagina oficială de Facebook o fotografie și un mesaj prin care avertizează că orașul Jibou poate deveni un focar de coronavirus.
"Orașul Jibou poate deveni un focar de COVID, la fel ca Suceava. Pachetele de ajutor pentru locuitorii de pe strada Cărămidari puteau fi distribuite și altfel, mai organizat și respectând măsurile de protecție legale. Dar ca de obicei, pentru unii legea nu e obligatorie de respectat. Să curgă pomenile - că vin alegerile... Instituția Prefectului - e totul ok?", este mesajul celor de la USR Jibou.
Într-un material video publicat de stiripesurse.ro, se vede cum oamenii ignoră restricţiile din Ordonanţa Militară, marea majoritate nu poartă măşti de protecţie și nici mănuşi, iar totul se petrece cu ochii polițiștilor.
Într-o intervenţie telefonică la Antena 3, prefectul judeţului Sălaj, Marcel Ţurcaş, a declarat că oamenii au stat doar "20 de minute" unii lângă alţii și că, ulterior polițiști au reușit să restabilească ordinea.
Oficialul a precizat că o anchetă în acest caz este în plină desfășurare.