Brancardierul înjunghiat în stația de metrou Politehnica a fost operat! Agresorul este în continuare liber
Tânărul înjunghiat joi seara în zona stației de metrou Politehnica a fost operat și a trecut cu bine peste intervenția chirurgicală, fiind conștient și stabil.
De Redactia Observator la 05.01.2018, 23:52Tânărul înjunghiat joi seara în zona stației de metrou Politehnica a fost operat și a trecut cu bine peste intervenția chirurgicală, fiind conștient și stabil.
"În cursul serii, pacientul a fost supus unei intervenţii chirurgicale toracice pentru a se evacua hematomul toracic produs prin agresiune, operaţia a decurs bine, pacientul s-a menţinut stabil hemodinamic, iar postoperator a fost internat in secţia de terapie intensiva pentru a fi monotorizat 24/24 aşa cum se procedează din punct de vedere medical pentru toţi pacienţii care suferă traumatisme de orice natura. In prezent este conştient, cooperat, se menţine stabil hemodinamic şi respirator. Evoluţia este una favorabilă", se arată într-un comunicat de presă transmis de Spitalul Universitar.
Joi seara, un tânăr de 26 de ani a fost înjunghiat în spate, în zona staţiei de metrou Politehnica, fiind transportat la Spitalul Universitar, acolo unde este şi angajat pe post de brancardier.
Procurorii și polițiștii au deschis o anchetă pentru tentativă de omor, iar agresorul este în continuare în libertate.