Antena LIVE

Curs valutar

El este şoferul care a provocat carnagiul din Constanţa. O mamă, fiica ei şi nepoţica de 3 ani, ucise pe podul din Ovidiu (Video)

Şoferul care a distrus o familie întreagă în accidentul de pe podul din Ovidiu, în Constanţa, se numeşte Ionuţ Mane, are 33 de ani și este din Negreşti-Oaş, Satu Mare.

De la 22.11.2018, 13:20
WhatsApp
El este şoferul care a provocat carnagiul din Constanţa. O mamă, fiica ei şi nepoţica de 3 ani, ucise pe podul din Ovidiu Observator.tv

Şoferul care a distrus o familie întreagă în accidentul de pe podul din Ovidiu, în Constanţa, se numeşte Ionuţ Mane, are 33 de ani și este din Negreşti-Oaş, Satu Mare.

Tânărul a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens unde a spulberat o maşină în care se aflau o mamă, fiica ei, nepoţia de 3 ani şi o cunoştinţă. Doar cea din urma a supravieţuit. 

Ionuţ Mane a fost reţinut 24 de ore, după o noapte întreagă în care poliţiştii l-au audiat. 

Bărbatul nu îşi mai aduce aminte cu cât circula, însă le-a spus poliţiştilor că avea viteză. 

Se pare că era cazat la un hotel din Ovidiu și se afla la Constanța cu serviciul, el fiind angajat inginer la o firmă din Satu Mare, care se ocupa cu reparațiile autostrăzilor. 

A ucis trei suflete nevinovate

Din păcate, aseară, a nenorocit o întreagă familie, omorând 3 oameni: mamă, fiică și nepoata de 3 ani. 

Cele trei se îndreptau dinspre Constanţa spre Tulcea când, la un moment dat, pe podul din Ovidiu, maşina lor a fost spulberată şoferul care conducea un SUV Mercedes ML cu o viteză de peste 100 de km/h.

Din nefericire, pentru şoferiţă - Roxana Cumpăratu, 31 de ani - şi mama ei, medicii nu au mai putut face nimic. Fetiţa în vârstă de 3 de ani a fost transportată la spital, însă odată ajunsă la spital a intrat în stop cardio-respirator şi nu a putut fi resuscitată. 

Cea de-a treia femeie aflată în maşină a fost rănită, însă viaţa ei nu este în pericol.

Imediat după accident, Ionuţ Mane a părăsit locul accidentului, fiind prins sub pod. Chiar dacă emana halenă alcoolică, acesta a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest. 

Totul s-a întâmplat în jurul orei 18.30, pe DN 2A, la ieşire din Ovidiu către Mihail Kogălniceanu.

Ionuţ Mane riscă ani grei de închisoare

"A fost reţinut în această dimineaţă, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore. El va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa cu propunere de arestare preventivă.

Anchetatorii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie şi refuzul recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge", a declarat Cristina Vasile, purtător de cuvânt IPJ Constanţa. 

Pe Ionuţ Mane îl aşteaptă ani grei de închisoare dacă va fi gasit vinovat pentru accidentul din Constanţa

Între timp, familiile victimelor se pregătesc de înmormântare. Tatăl micuţei de 3 ani este plecat la muncă în străinatate. Acum, se va intoarce să îşi îngroape copilul, sotia şi soacra.  

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

ionut mane sofer accident constanta
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024