Antena LIVE

Curs valutar

Istoria clătitelor, un desert celebru despre care se ştiu prea puţine!

Le facem mereu când ne este poftă de ceva dulce, le umplem cu dulceaţă, ciocolată sau le putem transforma într-o gustare sărată! Dar ştiţi de unde provin acestea?

De la 18.03.2014, 21:43
WhatsApp

Gurmanzii Greciei Antice ar fi tare mândri să afle că desertul lor are atât de mare succes chiar şi în secolul al XXI-lea.

Deşi ar trebui să le spunem "tigăite", dat fiind că atenienii le spuneau "tagenites" ( derivat din cuvântul "tegano" care înseamnă "tigaie"), clătitele sunt printre cele mai iubite deserturi din lume.

Cronicarul Athenaeus povesteşte cum erau preparate: plakous-ul (compoziţia formată din 500 de grame de făină, 60 mililitri de vin alb, 60 mililitri de lapte acru, o jumătate de linguriţă de sare) era prăjit într-o cantitate mică de ulei de măsline. După ce compoziţia începea să facă băşici şi era rumenită pe ambele feţe, se servea caldă, dimineaţa. Se asezona neapărat cu miere şi seminţe de susan, uneori şi cu brânză.

Rude vechi ale pâinii, lipiei şi chiar ale blatului de pizza, clătitele s-au răspândit peste tot în lume, de cele mai multe ori schimbându-şi mereu compoziţia.

Foto: Hepta

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

clatite desert celebru istorie
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Conacul istoric din România care a ajuns în paragină. Nume mari ale țării au...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024