Istoria prostituţiei în România! De la pedepse inumane la "fete respectabile"

Cea mai veche meserie din lume a avut momentele ei de glorie, dar şi de decădere! Dacă în urmă cu patru secole, femeilor uşoare li se tăia nasul, în timpul lui Carol al II-lea au "înflorit"

• Nouă metodă de fraudă când facem cumpărături online. Cine e în spatele schemei cu magazine-fantomă

Cea mai veche meserie din lume a avut momentele ei de glorie, dar şi de decădere! Dacă în urmă cu patru secole, femeilor uşoare li se tăia nasul, în timpul lui Carol al II-lea au "înflorit"

Primele relatări legate de prostituatele din România sunt datate în anul 1643. Atunci, femeile erau aspru pedepsite, ba chiar erau înecate. Poposit în Moldova, călătorul Paul de Alep scrie că femeilor libertine li se tăia nasul, erau puse la stâlpul infamiei, ori chiar erau înecate în cursuri de apă. De asemenea, proprietarul unei clădiri, care îngăduia prostituate în casa sa, şi-o pierdea. Cel mai aspru pedepsite erau "profesoarele" cărora li se turna plumb topit în gură.

De la tăierea nasului, la un lucru acceptat şi... impozitat!

Primele case de toleranţă au apărut, însă, mult mai târziu. Undeva pe la începutul secolului al XX-lea. Schimbarea de mentalitate apărută atunci a făcut ca această ocupaţie să nu mai fie condamnată, ci mai degrabă acceptată, legal sau doar tacit, ca un rău necesar, dar şi impozitată ca atare.

Fenomenul înfloreşte în timpul lui Carol al II-lea: apare celebrul cartier Crucea de Piatră, iar printre patronii caselor de toleranţă se număra chiar şi Gabriel Marinescu, prefectul Poliţiei Capitalei.

Crucea de Piatră, cartierul prostituţiei, mutat pe Grivitei!

Zi şi noapte, trotuarele de pe Griviţa sunt străbătute de roiuri de femei, în majoritatea cazurilor în căutarea unui pol şi a unui pahar de vin sau cafea. Locuitorii cartierului erau funcţionarii, clienţii cafenelelor soioase, prostituatele, vagabonzii. "Revista Poliţiei" semnala faptul că măsura Ministerului Sănătăţii de a desfiinţa Crucea de Piatră, "cartierul prostituţiei'", a condus la mutarea proxeneţilor pe Calea Griviţei, între Matache Măcelarul şi Gara de Nord.

O afacere în continuă creştere...

Poliţia îşi dovedea încă o dată ineficienţa. Un an mai târziu, existau numai în Bucureşti cam la 3.000 de prostituate cu acte. Numai o treime se prezentau de două ori pe săptămână la medic. Erau cele din saloanele cu felinar roşu la intrare. Fenomenul nu avea cum să fie combătut, din moment ce chiar prefectul Poliţiei Capitalei, patrona un stabiliment aproape de Parcul Carol şi însuşi ,"regele playboy"' beneficia de "serviciile" sale, scriu cei de la Historia.ro.

Perioada începutului comunismului, tarif de lux

Desigur, regimul comunismului a pus capăt prostituţiei legalizate, însă n-a putut împiedica practicarea ei. Datele din perioada respectivă arată clar cum diferite doamne şi domnişoare îşi practicau meseria nestingherite prin restaurante şi hoteluri de lux, văzând în turiştii străini pe singurii bărbaţi capabili să le ofere câştiguri şi avantaje materiale substanţiale, eventual o ofertă de căsătorie.

În august 1944, o prostituată de lux îşi declară tarifele: "500 de lei fiecare client, cu două, trei rapoarte sexuale şi dormit cu el". Asta, în condiţiile în care salariul vremii oscila între 200 şi 800 de lei. Spre exemplu, un mecanic de locomotivă, una dintre cele mai bine plătite meserii, avea în jur de 850 de lei şi o pâine de 2,5 kilograme raţie pe zi.

Din prostituate, în lucrătoare în fabrici!

Cele care erau prinse erau trimise imediat în fabrici. Prin anii ‘65 - ‘70, când prostituţia nu se mai practica la scară largă, tinerele care în urmă cu două - trei decenii îşi făceau hatârul prin locuri rău famate erau acum muncitoare cu vechime. Se vorbea pe la colţuri despre ele şi puţini ştiau care fusese meseria lor înainte. Deveniseră femei respectabile, cu familie şi copii, doar securitatea le mai folosea arareori, în diferite misiuni.