Jaf de mare tonaj în Iaşi. Cinci persoane au furat tractoare şi excavatoare de peste 160.000 euro. Poliţiştii au găsit şi alte utilaje suspecte
Cinci persoane sunt acuzate că au furat un buldoexcavator, un tractor, dar şi un utilaj agricol, prejudiciul total ridicându-se la peste 160.000 de euro.
De Redactia Observator la 03.02.2024, 16:29Una dintre persoane este arestată la domiciliu, iar în cazul altor trei procurorii au solicitat emiterea mandatelor de arestare în lipsă. O a cincea persoană este pusă sub control judiciar, aceasta aflându-se în arest preventiv la Hunedoara, fiind implicată într-un alt dosar.
Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Iaşi au efectuat opt percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Iaşi, Sibiu şi Neamţ, la domiciliul mai multor persoane bănuite de comiterea infracţiunii de furt calificat.
Poliţia a găsit şi alte utilaje în timpul percheziţiilor
În acest dosar se fac cercetări pentru furtul în cursul lunii august 2023 a unui buldoexcavator, a unui tractor şi a unui utilaj agricol. Faptele au fost comise în comunele Miroslava şi Şcheia, din judeţul Iasi, prejudiciul reclamat fiind de aproximativ 163.000 de euro. În cursul lunii septembrie 2023, poliţiştii au recuperat buldoexcavatorul în valoare de 103.000 de euro.
- Un tânăr de 18 ani, fără permis, a furat o maşină şi a fost urmărit de poliţişti prin Bucureşti. Aventura...
- Directorul unei școli din Japonia, concediat după ce a fost prins că fura cafea. Plătea pentru o ceașcă...
- Spargeri de 70.000 de lei puse la cale de un minor şi doi tineri din Constanţa. Cei trei au dus la fier vechi...
În urma percheziţiilor efectuate au fost identificate două tractoare în valoare de 110.000 euro care au fost ridicate în vederea cercetărilor, întrucât există suspiciuni cu privire la provenienţa acestora. De asemenea a fost ridicat şi un cap tractor în valoare de 18.000 euro, care face obiectul unui dosar penal aflat în lucru la nivelul altui inspectorat de poliţie.
Unul dintre hoţi a fost arestat 30 de zile
Instanţa de judecată a dispus măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile faţă de un bărbat implicat în acest caz şi a controlului judiciar pentru 60 de zile faţă de alt bănuit, care în prezent se află în arestul IPJ Hunedoara, fiind arestat într-o altă cauză.
În cazul altor trei persoane procurorii au solicitat emiterea mandatelor de arestare în lipsă.