Juristul Primăriei Aninoasa, cercetat penal după ce s-ar fi dus la birou cu un cuțit şi ar fi amenintat o colegă
Juristul Primăriei din Aninoasa este cercetat penal după ce, vineri, s-ar fi dus la birou cu un cuțit asupra lui. Surse din primărie spun că, ulterior, şi-ar fi ameninţat o colegă de muncă. În prezent, bărbatul este cercetat pentru portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase în sediul instituțiilor publice, potrivit IPJ Gorj.
De Redactia Observator la 13.01.2023, 18:50"La data de 13 ianuarie a.c. polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Târgu-Cărbunești s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că la aceeași dată, un bărbat de 45 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, angajat al administrației publice din comuna Aninoasa, a purtat asupra sa, fără drept, în sediul instituției un obiect tăietor-înțepător", transmite IPJ Gorj.
"Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea situației de fapt în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase în sediul instituțiilor publice, urmând a se propune soluție legală prin unitatea de parchet competentă", adaugă IPJ.