Antena LIVE

Curs valutar

Jurnalul Naţional, în ediţie de dublă sărbătoare! Luni, 30 noiembrie, pagini dedicate României în care se poate

Luni, pe 30 noiembrie, Jurnalul Naţional iese în ediţie de dublă sărbătoare, de Sf. Andrei şi 1 decembrie! 24 de pagini dedicate României în care se poate!

De la 27.11.2015, 16:41
WhatsApp

Luni, pe 30 noiembrie, Jurnalul Naţional iese în ediţie de dublă sărbătoare, de Sf. Andrei şi 1 decembrie!  24 de pagini dedicate României în care se poate!

Pentru prima oară în 26 de ani, în România clasa politică a ţinut cont de vocea străzii şi prin proteste paşnice s-a reuşit schimbarea dorită. Mai mult, jurnaliştii JN au găsit locurile, faptele şi oamenii simpli care să ne

arate tuturor că România nu este ţara în care  niciodată nu se întâmplă nimic bun, ci este şi ţara în care se poate!

În ediţia dublu aniversară de luni, 30 noiembrie, JN povesteşte despre spitale de stat ca în Occident sau şcoli moderne în mediul rural. Dascăli care fac totul pentru elevii lor, medici care se dedică cu totul profesiei, doctori reîntorşi în ţară din spitale renumite. Oameni simpli, necunoscuţi şi voluntari care fac ceva pentru copiii bolnavi,  pentru oamenii străzii sau pentru bătrâni.

Afaceri cu tradiţie: ia, ouă încondeiate, ceramica de Cucuteni, magiunul de Topoloveni, povestea brand-ului Clujana, renăscut din propria cenuşă sau povestea unui grup de tineri din Târnava Mare care a reconstruit de la zero economia comunei. Destinaţiile de vacanţă care au fost ridicate de la pământ de oameni care au crezut în potenţialul turistic al României

Acesta este doar începutul, demersul jurnaliştilor JN va continua! Nu rata Jurnalul Naţional de luni, în ediţie de dublă sărbătoare cu ocazia Sf. Andrei şi a zilei naţionale, despre România în care se poate!

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

editie speciala jurnalul national romania
Întrebarea zilei
A mers corectitudinea politică prea departe în noul film Disney - Albă ca Zăpada?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025