Antena LIVE

Curs valutar

Kovesi, avertisment de la masa ONU legat de statutul magistraţilor din România: 'Va afecta grav independenţa Justiţiei'

Provocarea cea mai mare este acum în România păstrarea independenţei magistraţilor, a declarat procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, la Viena.

De la 09.11.2017, 16:07
WhatsApp

Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, în cadrul unui eveniment la Viena, că provocarea cea mai mare este acum în România păstrarea independenţei magistraţilor, iar dacă legea propusă privind statutul acestora va fi adoptată în Parlament 'va afecta grav' independenţa Justiţiei şi va institui 'un control politic' asupra activităţii procurorilor.

   Potrivit unui comunicat al DNA, Kovesi a fost invitată să participe la evenimentul cu tema 'Analizarea principiilor de la Jakarta: întărirea independenţei şi eficienţei agenţiilor anticorupţie', organizat în cadrul celei de-a VII-a sesiuni a Conferinţei Statelor Părţi (COSP) la Convenţia ONU împotriva Corupţiei (UNCAC).

   'În faţa participanţilor - şefi ai autorităţilor anticorupţie, practicieni şi experţi anticorupţie din întreaga lume - procurorul-şef al DNA a rostit un discurs intitulat 'Protejarea independenţei DNA: relevanţa principiilor de la Jakarta', în care a subliniat care au fost premisele esenţiale pentru obţinerea unor rezultate credibile şi reale în lupta cu corupţia: independenţa sistemului judiciar, o structură specializată în combaterea corupţiei, legislaţie care să ofere instrumente investigative. Procurorul-şef al DNA a scos în evidenţă cele două valenţe ale independenţei - independenţa sistemului de justiţie raportată la relaţia cu autoritatea executivă şi legislativă, dar şi la independenţa individuală a procurorului în cadrul ierarhiei interne', precizează sursa citată.

   Kovesi a amintit că, din 2013 până în prezent, DNA a trimis în judecată 68 demnitari: un prim-ministru, doi vice premieri, 11 miniştri şi foşti miniştri, 39 deputaţi, 14 senatori şi un membru al Parlamentului European.

   Dintre aceştia, au fost deja condamnaţi definitiv 27 pentru fapte de corupţie sau fapte asimilate faptelor de corupţie: cinci miniştri, 17 deputaţi, patru senatori şi un membru al Parlamentului European.

   'Recuperarea pagubelor cauzate prin infracţiuni reprezintă o componentă importantă în cauzele DNA. În aceeaşi perioadă, DNA a dispus măsuri asiguratorii de peste două miliarde euro. Rezultatele prezentate n-ar mai fi posibile dacă procurorii în România nu ar mai fi independenţi', a spus Laura Codruţa Kovesi.

   Conform DNA, Kovesi a propus şi un 'exerciţiu de imaginaţie'.

   'Dacă procurorii ar fi subordonaţi Executivului, cum ar putea să deschidă ei investigaţii faţă de un membru al Guvernului sau faţă de un secretar de stat sau faţă de altă persoană cu funcţie importantă care este şi membru al unui partid politic? Ar exista vreo garanţie că investigaţia este corectă şi imparţială? Ar exista vreo garanţie că nu ar fi repercusiuni asupra magistratului care a deschis sau finalizat ancheta? Dar dacă procurorii ar fi sub autoritatea Parlamentului, am mai vedea investigaţii privind deputaţi sau senatori?', a transmis şefa DNA.

   Potrivit acesteia, 'cea mai mare provocare este acum păstrarea independenţei magistraţilor'. 'Zilele acestea se dezbate în Parlamentul român o lege vizând statutul magistraţilor care, dacă va fi aprobată, va afecta grav independenţa Justiţiei şi va institui un control politic asupra activităţii procurorilor. De aceea, recomandările de la Jakarta sunt tot mai actuale şi mai importante', a completat Kovesi.

   Principiile de la Jakarta au fost adoptate în anul 2012, când şefi ai autorităţilor anticorupţie, practicieni şi experţi anticorupţie din întreaga lume s-au reunit în capitala Indoneziei, la invitaţia Comisiei pentru Eradicarea Corupţiei, a UNDP şi UNDOC, şi au ca scop promovarea şi întărirea independenţei şi eficienţei agenţiilor anticorupţie.

   Între principiile de la Jakarta figurează următoarele: crearea unui cadru legislativ adecvat şi stabil pentru înfiinţarea şi funcţionarea autorităţilor anticorupţie, care să asigure continuitatea acestor agenţii; numirea şefilor autorităţilor anticorupţie trebuie să urmeze o procedură care să asigure că persoana numită este apolitică, imparţială, neutră, integră şi competentă; conducătorii autorităţilor anticorupţie trebuie să aibă siguranţa mandatului şi nu pot fi revocaţi decât printr-o procedură prevăzută de lege echivalentă celei pentru revocarea altor autorităţi independente special protejate de lege, ca de exemplu preşedintele Curţii Supreme.

Sursa: Agerpres

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la unele produse tradiţionale de Crăciun, din cauza scumpirilor?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Șase zodii vor avea noroc din plin în plan financiar și cel mai mare succes...
Fanatik.ro
Publicat 02.10.2024
„Ciclonul Fechet” – a stârnit furtuna și acum dă vina pe meteorologi
spotmedia.ro
Publicat 01.10.2024
„Dacă nu puteți să ajutați, măcar nu ne încurcați”. Cum umilește...
spotmedia.ro
Publicat 30.09.2024
Îți cade PĂRUL când te speli pe cap? Medicii recomandă două tratamente...
Gandul
Publicat 01.10.2024
„Azi dimineață m-am trezit cu un mesaj”. Capcana întinsă cu dibăcie de...
Adevărul
Publicat 02.10.2024
Imagini opulente de la majoratul lui Tony, fiul lui Costel Biju. Ce cadouri scumpe...
A1
Publicat 02.10.2024
Horoscopul zilei de 3 octombrie 2024. Taurii au multă creativitate în această...
CaTine
Publicat 02.10.2024
Tristan Tate și-a preluat mașinile confiscate de DIICOT! Cum arată 4 milioane...
spynews.ro
Publicat 02.10.2024
Stabilit de 18 ani în Grecia, Cosmin Bărcăuan explică: „Frate, știi cum e...
GSP
Publicat 02.10.2024
Cum să folosești oțetul de mere pentru a elimina petele de pe față și pentru...
Click.ro
Publicat 02.10.2024
Eclipsa solară „inel de foc” va avea loc pe 2 octombrie. În ce zone va fi...
Useit
Publicat 01.10.2024
Unde se află mâna Sfântului Ciprian. Se sărbătorește pe 2 octombrie și este...
Redacţia.ro
Publicat 02.10.2024
Topul pensiilor din România. Care este este cea mai mare pensie în plată pe...
libertatea.ro
Publicat 02.10.2024
Chris Martin a vorbit despre viitorul trupei Coldplay: „Vom face doar 12 albume”
ZU
Publicat 02.10.2024
Clătite pufoase de post, preparate cu lapte vegetal
Hello taste
Publicat 02.10.2024
Ce este vernix caseosa și ce rol are în protejarea bebelușului imediat după...
Deparinti
Publicat 02.10.2024
Ce trebuiau să facă cei care au văzut-o pe femeia agresată de soț, în...
ziare.com
Publicat 02.10.2024
Cum arată acum iubita lui Christopher von Uckermann din trupa RBD. Artistul se...
Happy
Publicat 02.10.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Tipuri de cearcăne: prin ce se diferențiază și cum se tratează
Medicool
Publicat 02.10.2024
Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru...
orangesport.ro
Publicat 26.09.2024