La 14 ani, o copilă din Iaşi s-a îndrăgostit de un bărbat cu 30 de ani mai în vârstă. În urma poveştii de iubire consumate, individul a fost arestat
La doar 14 ani, a crezut că a întâlnit marea dragoste şi s-a lăsat coruptă într-o poveste de amor interzisă cu un bărbat cu 30 de ani mai mare decât ea. O copilă din Iaşi a întreţinut relaţii amoroase cu bărbatul, care ulterior a fost arestat.
De Redactia Observator la 24.05.2024, 17:07Cei doi s-a cunoscut acasă la fată, unde bărbatul era plătit de părinţii fetei ca să ajute la treburile casnice. Părinţii nu au fost deranjaţi când au aflat ce se întâmplă între cei doi, însă povestea a ieşit într-un final la iveală, iar polițiștii au deschis dosar penal pentru viol.
S-a îndrăgostit de un bărbat cu 30 de ani mai mare
Reprezentanții primăriei comunei au cerut intervenția anchetatorilor pentru ca relația dintre adolescentă și bărbatul cu 30 de ani mai mare să fie ruptă.
„În urma sesizării efectuate de Compartimentul de Asistență Socială din cadrul unei unități administrativ teritoriale din jud. Iași, prin ordonanța organelor de cercetare penală, la data de 19.02.2024, s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la săvârșirea infracțiunii de viol prev. de art. 2181 alin. 1 din Codul, constând, în esență, în aceea că o persoană de gen masculin, în vârstă de 44 de ani, ar întreține relații sexuale cu o minoră în vârstă de 14 ani, activitate care s-ar desfășura periodic la domiciliul celui dintâi. Ceretările au continuat sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, iar prin ordonanța din data de 28.03.2024 a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de o persoană de gen masculin, care a dobândit calitatea procesuală de inculpat sub aspectul comiterii infracțiunii de viol în formă continuată prev. de art. 2181 alin. 1 și alin. 4, lit. b Cod Penal, cu aplicarea art.35 alin 1 din Codul penal”, a declarat procurorul Ștefan Fânariu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, potrivit BZI.
Anchetatorii au stabilit că adolescenta a întreținut relații intime de cel puțin patru ori. Minora este atât de îndrăgostită de bărbat încât și-a tatuat numele acestuia pe mână.