Lacul Nuntaşi din Constanţa, de peste 800 de hectare, a secat
Imagini dezolante în Constanţa. Un lac aflat la doar câţiva kilometri distanţă de litoral a dispărut pur şi simplu. Vorbim despre lacul Nuntaşi, care face parte din Rezervaţia Deltei Dunării. Seceta şi mai ales lipsa responsabilităţii oamenilor au dus la dispariţia, peste noapte, a aproape 850 de hectare de luciu de apă. Acum autorităţile caută soluţii disperate să aducă lacul înapoi.
De Redactia Observator la 12.08.2020, 19:13- Turiştii veneau la Lacul Nuntaşilor pentru nămolul terapeutic.
- Lacul avea aproape 850 de hectare.
Pe Lacul Nuntaşi din Constanţa, cât vedeai cu ochii, până la orizont era doar apă. Lacul adăpostea un ecosistem plin de viaţă: plante, păsări şi animale mici. Acum a rămas doar un teren uscat şi plin de sare. S-a întâmplat aproape peste noapte.
"În vara asta mi s-a parut că era. Uitaţi-vă ce dezastru, s-a dus tot aici", spune un localnic.
"Era apa, era chiar bine. Acum vedeţi şi dumneavoastră cum e, uscat. Niciodată nu s-a întâmplat chestia asta", declară alt localnic.
George Niculescu, prefect Constanţa: Situaţia, de fapt, este de aproximativ o săptămână, maxim zece zile. Lacul Nuntaşi e impropiu spus lac, pentru ca nu mai exista apa acolo si atunci nu mai exista nici lac.
Pe vremuri Nuntaşi alimenta Lacul Razelm, aflat în apropiere, prin deversarea surplusului de apă cu ajutorul unor canale şi stăvilare mici. Între timp acestea s-au defectat, iar apa din Lacul Nuntaşi s-a scurs complet în lacul vecin. Lacul se va umple din nou doar atunci când canalele de apă vor fi desfundate şi stăvilarele vor fi reparate.
Bogdan Bola, director Apele Romane Dobrogea Litoral: Noi ar trebui sa incepem o decolmatare pe canalele care fac legatura dintre lacul Nuntasi si Sinoe si lacul Histria si sa vedem de ce au disparut acele stavilare care monitorizau si reglementau curgerea apei dintre Histria si Nuntaşi.
În urmă cu aproximativ 20 de ani, malul lacului era împânzit de corturile turiştilor care veneau pentru băi reci de namol. Cu o adâncime de 2 metri, lacul conţinea nămoluri terapeutice, asemănătoare cu cele din lacul Techirghiol.