Lăsata secului pentru Postul Paştelui 2024. Este ultima zi înainte de post

Lăsata secului pentru Postul Paştelui 2024. Potrivit tradiţiilor bisericeşti, Lăsata Secului marchează ultima zi în care se mai poate mânca de dulce, înainte de post. Tradițiile asociate Lăsatei Secului variază în funcție de regiune și religie, însă există anumite obiceiuri și practici comune. Postul Paştelui 2024 începe de mâine, 18 martie şi va dura până sâmbătă, 4 mai. 

• Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade

Lăsata secului 2024, ultima zi în care putem mânca "de dulce"

Lăsata Secului este ultima zi în care putem savura bunătățile dulci, înainte de a ne angaja în post și rugăciune. În fiecare an, Lăsata Secului marchează un moment de tranziție, invitând credincioșii să se pregătească spiritual și mental pentru Postul Mare. Este momentul în care se fac ultimele pregătiri pentru perioada de restricții alimentare și rugăciune intensă.

Tradițional, Lăsata Secului este sărbătorită prin consumul de produse dulci, într-o ultimă bucurie înainte de a începe postul. De la prăjituri și dulciuri casnice până la delicatese locale, această zi este dedicată încântării papilelor gustative cu arome și texturi delicioase.

Tradiţii de Lăsata Secului

Această procesiune joacă un rol important mai ales pentru credincioşii din zonele rurale, iar foarte multe tradiţii şi obiceiuri sunt ţinute cu sfinţenie de oamenii locului, pentru aavea un post uşor care să le înfrâneze puterea păcătuinţei şi care să le cureţe sufletele de păcatele deja înfăptuite.

Sărbătoarea marchează în anumite zone cumpăna dintre noul an agrar şi cel vechi, fiind ţinute tradiţiile cunoscute în cele două săptămâni: "Săptămâna Nebunilor" şi "Caii lui Santoader". 

"Săptămâna Nebunilor"

Săptămâna Nebunilor, cunoscută ca "Săptămâna brânzei" sau "Săptămâna Albă", reprezintă o perioadă de pregătire treptată pentru intrarea în Postul Mare, după ce au fost elimintate carnea, slănina, dar au fost admise brânzeturile, lactatele şi ouăle. Numele său are însă două semnificaţii: pe de o parte, în unele zone ale ţării (Banat, Muntenia, Transilvania ) era o perioadă îngăduită căsătoriei pentru cei care nu au apucat să facă asta, deci a Caslegilor; a doua semnificaţie aduce în prim-plan imaginea de îmbătrânire, moarte şi renaştere a timpului.

"Caii lui Santoader"

Săptămâna "Caii lui Santoader" reprezintă a doua parte a ciclului, când viaţa revine la normal; spaţiile sunt purificate cu ajutorul Santoaderilor şi a focurilor rituale. Se fac urări de sănătate, de bine, oamenii îşi cer iertare şi se împacă, etc. Zilele acestei săptămâni poartăde asemenea nume diferite şi au obiceiuri ale locului: Marțea Santoaderului, Vinerea Santoaderului, Joia Iepelor, Sâmbăta Santoaderului.

Santoaderii, potrivit Bisericii Ortodoxe, sunt o herghelie divină, formată din opt tineri feciori frumoși, îmbrăcați în costume populare de sărbătoare, cu copite în opinci și cozi de cal în cioareci, condusă de Santoaderul cel Mare sau Santoaderul cel Șchiop. Despre Caii lui Santoader se credea ca intră prin casele cu șezători și iau fetele la joc, zboară cu ele, le lovesc cu copitele etc. De aceea, fetele nu părăsesc locuința în Săptămâna Caii lui Santoader.

În Joia Furnicilor din Săptămâna Albă, tradiţia spune că femeile aduc ofrande acestor insecte, făcând o turtă din făină sau mălai, pe care o ung cu unt sau brânză și o pun pe un mușuroi, sperând că furnicile nu vor face pagube în timpul verii şi vor aduce bogăţie.

În zonele din sudul ţării este păstrat şi astăzi obiceiul de "Batere a halviţei" la care participă în special copiii şi adolescenţii. Gadza leagă o bucată de halviţă cu o sfoară şi începe să o plimbe prin faţa tinerilor. În echipe de câte doi, cu mâinile legate la spate, copiii trebuie să prindă bucata de halviţă cu gura. Persoana care reuşeşte în final să îndeplinească proba câştigă halviţa drept recompensă.

Un alt obicei este Legarea grânelor pentru a ţine la distanţă păsările şi alte dăunătoare din a distruge recolta oamenilor. Tradiția spune că peste zi nu trebuie să se pună deloc mâna pe cereale și nici să se dea din acestea de mâncare la păsări și animale, doarece recolta va fi distrusă pe câmp de păsări și dăunători. Seara însă, se iau grăunțe diferite în gură, se iese în curte și stând cu ochii închiși se scuipă la animale, spunându-le: "Cum nu văd eu acum nimic, așa să nu vadă nici păsările holda mea".

În satele din Covasna, Focul purificator este un alt obicei care se ţine seara, când pe dealuri se aprind focuri pentru alungarea spiritelor rele şi pentru a aduce bunăstarea în sufletele oamenilor. În regiunea Munteniei, nurorile prepară plăcinte cu brânză dulce şi stafide pentru soacre, astfel încât relaţia dintre ele să rămână dulce, chiar şi în Postul Mare. Credincioşii oferă familiilor, dar în special copiilor nevoiaşi câte şapte sticle cu lapte, simbolizând cele şapte săptămâni ale Postului.

"Cine lucrează în această zi va prinde frigurile tot anul"

În unele zone, se mai spune că "cine lucrează în această zi va prinde frigurile tot anul", dar şi că "e rău de bătut piatra peste holde". De asemenea, femeile nu au voie să coasă, deoarece pot atrage energie negativă și boli. Pentru că este şi o zi dedicată pomenirii celor trecuţi în nefiinţă, în ziua de Lăsatul Secului oamenii pregătesc şi mâncăruri de dat de pomană.

Toată familia trebuie să se aşeze la masă şi să mănânce pe săturate înainte de începerea postului, pentru că de acum încolo nu se va mai putea mânca "de dulce".

O altă tradiţie reaminteşte şezătoarea, ultima seară în care tinerii se mai puteau distra până la Paşti, în care toţi se adunau la o casă din sat, iar fetele aduceau gogoşi şi plăcinte şi petreceau câteva ore petrecând unii cu ceilalţi. Asemeni acesteia este sărbătoarea nocturnă a Lăsatului de Sec, cunoscută sub diferite denumiri zonale: Strigătul peste Sat, Priveghiul cel Mare, Alimori, Hodaite etc. şi păstreează anumite elemente specifice nopţii dintre ani, fiind asemănat cu Revelionul. Oamenii petreceau o noapte întreagă, sub cerul liber și era un prilej colectiv de veselie la care toți sătenii luau parte. Punctul culminant era incinerarea unei păpuși făcute din paie, fiind o practică de stimulare a fertilității pământului, pentru a aduce noroc şi un an bun pentru agricultori.

Un alt obicei aminteşte vergelul sau refenelele, ultimul prilej de distracție colectivă, înainte de a se intra în perioada Postului Paștilor. Sărbătoarea are loc după asfințitul soarelui și este legată prin tematică de ceremonialul Mascaților, dar se reduce doar la un schimb de strigături satirice, chiar răutăcioase, refenele, între fetele bătrâne și "tomnaticii” ce au rămas necăsătoriți.

Finii merg în vizită la naşi de Lăsatul Secului

Potrivit tradiţiei creştine, în ziua de Lăsatul Secului, finii merg la naşi fără a fi chemaţi, cu "plocon". Masa gazdelor trebuie să fie plină de bucate alese şi uşa deschisă pentru cei ce le treg pragul. Finii le oferă naşilor un dar în semn de recunoştinţă pentru faptul că le sunt părinţi spirituali, aleşi în Casa Domnului, iar naşii le oferă o masă îmbelşugată, aşa cum le este şi inima de bucurie pentru au fost aleşi să le fie alături în viaţă. În unele zone, potrivit tradiţiei, finii sărutau mâna naşilor şi cereau iertarea păcatelor, pentru a intra împăcaţi cu toată lumea în Postul Mare.