Antena LIVE

Curs valutar

Informaţii de ULTIMĂ ORĂ despre liderul clanului Butoane, dispărut din 4 octombrie! Anunţul a fost făcut în urmă cu puţin timp

De la 23.10.2017, 13:00
WhatsApp

Liderul clanului Butoane, Octavian Grecu, dispărut după ce, în 4 octombrie, procurorii DIICOT au făcut percheziţii şi reţineri într-un dosar de camătă, şantaj, proxenetism şi organizare ilegală de jocuri de noroc, s-a predat şi se află în arestul Poliţiei Capitalei, potrivit NEWS.RO. Surse judiciare au declarat că, iniţial, acesta a fost căutat şi dat în consemn la frontieră.

În primă instanţă, în cazul lui fusese decisă instituirea controlului judiciar, iar ulterior procurorii au făcut recurs instanţa stabilind ca Octavian Grecu zis "Butoane" să fie arestat preventiv.

Conform surselor citate, la sfârşitul săptămânii trecute, Grecu, care fusese citat, s-a predat şi în prezent se află în arestul central al Poliţiei Capitalei.

Şaisprezece dintre membrii clanului Butoane, suspectaţi de camătă, şantaj şi  proxenetism, dar şi alte infracţiuni, au fost reţinuţi în 5 octombrie, alte trei persoane fiind plasate sub control judiciar. La percheziţii, anchetatorii au găsit într-una dintre locuinţele suspecţilor o minoră de 14 ani, victimă a traficului de minori.

Potrivit DIICOT, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, 16 dintre membrii clanului Butoane.

Aceştia sunt Simion Petronela, zisă Timişoara, Grecu Viorel Ştefan, zis Ţiţi sau Căpăţână, Balaban Georgel Adonis, zis Adi, Stanciu Marius, zis Ţăranu sau Mario, Adam Cristian Angelo, Tănase Paul, zis Nevers, Pădure Eugen, zis Gelu Pădure, Dancu – Enache Nicuşor, zis Noni, Fieraru Nicolae Daniel, zis Dan Lăutaru, Dumitru Liviu, zis Liţă, Protopopescu Costin, zis Proto, Blîndă Mihaela Maricica, Pădure Petrişor Valentin, zis Petre, Oprea Radu, zis Tiranu, Cibi Nicolae Alexandru şi Schmutzer Marian, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, camătă, şantaj, fals în înscrisuri sub semnătură privată, înşelăciune, spălare de bani, proxenetism, organizarea ilegală a jocurilor de noroc, trafic de minori.

Faţă de trei persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar.

Procurorii DIICOT au făcut 30 de percheziţii în municipiul Giurgiu, la membrii unor grupări suspectate de infracţiuni de camătă, şantaj, fals în înscrisuri sub semnătură privată, înşelăciune, spălare de bani, proxenetism, organizarea ilegală a jocurilor de noroc şi trafic de minori. Potrivit anchetatorilor, este vizat clanul "Butoane", care acţionează încă din 2012 la Giurgiu.

Potrivit procurorilor DIICOT, începând cu anul 2012 în municipiul Giurgiu s-a constituit un grup infracţional organizat condus de către patru suspecţi - tatăl şi cei trei fii ai săi -, care, prin folosirea de persoane interpuse au săvârşit mai multe infracţiuni de camătă, şantaj şi proxenetism. Cu sumele astfel obţinute au fost achiziţionate terenuri, imobile sau autoturisme de lux, pe numele membrilor grupării sau ale interpuşilor. 

Anchetatorii spun că liderii grupului se foloseau de legături infracţionale pentru identificarea persoanelor care nu îndeplineau condiţiile necesare pentru obţinerea unor împrumuturi bancare, apoi, tot prin aceşti interpuşi, îi determinau să împrumute sume mari de bani de la ei. Se stabilea o dobândă lunară, cât şi un termen limită de restituire a sumei împrumutate, persoanele care împrumutau fiind obligate să pună gaj imobile sau autoturisme cu o valoare mult mai mare decât cea a împrumutului, prin încheierea unor contracte de vânzare-cumpărare cu interpuşii pentru bunul lăsat gaj. După restituirea sumelor de bani împrumutate şi a dobânzilor, care ajungeau în final la liderii grupului, interpuşii solicitau alte sume de bani, motivând că nu li se vor restui autoturismele şi imobilele, întrucât ei sunt proprietari de drept. Astfel, neputând achita noi sume de bani, victimele pierdeau bunurile lăsate gaj sau erau nevoite să le cumpere din nou la un preţ apropiat de cel al pieţei.

De asemenea, suspecţii au coordonat o reţea de proxenetism care îşi desfăşura activitatea pe teritoriul Europei, beneficiind şi de sume de bani provenite din taxe de protecţie ale activităţilor infracţionale pe care persoane din judeţul Giurgiu le desfăşurau în Anglia, Germania şi Italia.

"Referitor la sumele de bani obţinute ilicit din această sferă de infracţiuni, clanul obţinea foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei pe teritoriul Angliei de către mai multe persoane de sex feminin, sumele de bani obţinute fiind folosite pentru achiziţionarea autoturismelor de lux, imobilelor, terenurilor ori reintroducerea în circuitul ilicit prin oferirea de bani cu camătă. De asemenea, alţi membri ai grupului au obţinut foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei de către mai multe persoane de sex feminin pe teritoriul Germaniei şi Italiei, sumele de bani obţinute fiind folosite în vederea achiziţionării autoturismelor de lux, cât şi achitării taxelor de protecţie către clan, pentru protejarea activităţii infracţionale", mai spun procurorii DIICOT.

Totodată, în cursul anului 2017, şase suspecţii au mai constituit un grup infracţional organizat care şi-a desfăşurat activitatea până în prezent, specializat în  înşelăciune şi organizarea ilegală a jocurilor de noroc.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în butoiul cu varză murată ca să nu se acrească prea tare. Trucul...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024