Ludovic Orban susține că PNL are un "angajament" de a dubla alocațiile, însă etapizat
Întrebat miercuri dacă liberalii vor susţine amendamentul PSD la buget pentru creşterea alocaţiilor pentru copii, Ludovic Orban a declarat că există un angajament al PNL, conform legii adoptate în 2019, de a dubla alocaţia, şi că din anul 2005 şi până în prezent dublarea alocaţiilor a fost decisă în special de PNL.
De Daniel Murărescu la 24.02.2021, 19:05- Orban vrea dublarea alocațiilor, însă într-un mod etapizat, ținând cont de presiunea asupra bugetului
Orban a amintit, totodată, că două majorări ale alocaţiilor pentru copii au fost impuse de PNL, din opoziţie.
"Ştiţi foarte bine poziţia noastră pe care am prezentat-o încă din momentul în care PSD a impus o nouă dublare a alocaţiilor, după dublarea alocaţiilor din 2019. Din 2005 până astăzi, dublarea alocaţiilor sau creşterea alocaţiilor a fost decisă în special de PNL şi două creşteri ale alocaţiilor pentru copii au fost impuse de PNL din opoziţie. Am spus că există un angajament al nostru de a dubla alocaţia, conform legii adoptate în 2019, etapizat. Şi de altfel a mai crescut anul acesta cu încă 20%, o cincime din creşterea care fusese prevăzută de la data de 1 ianuarie", a afirmat Ludovic Orban.
Ludovic Orban: "Acestea sunt resursele de care dispunem"
Liderul liberalilor a mai spus că deficitul bugetar trebuie redus gradual şi trebuie ţinut cont de acest lucru atunci când vine vorba de cheltuieli.
"Acestea sunt resursele de care dispunem, noi trebuie să alcătuim un buget care uşor-uşor să reducem gradual deficitul bugetar astfel încât într-un termen rezonabil, stabilit în negociere cu Comisia Europeană, să revenim la un deficit de sub 3% din PIB şi în toate deciziile pe care le luăm privitor la cheltuieli trebuie să ţinem cont de acest obiectiv. Obiectivul nostru, mai ales în bugetul de anul acesta, care este un buget după o gravă criză economică mondială determinată de pandemia venită de nicăieri, este un buget care trebuie să pună bazele reechilibrării şi în acelaşi timp să pună bazele unei relansări economice cât mai rapide. Până la urmă numai dacă ai o creştere economică solidă, o creştere economică sustenabilă care să fie bazată pe motoare de creştere sănătoase poţi să îţi permiţi ulterior să creşti veniturile populaţiei, indiferent că e vorba de pensii, de alocaţii, de sectorul privat sau de alte categorii de venituri, venituri din dividende, ş.a.m.d.", a afirmat Orban.
Senatoarea PSD Gabriela Firea a anunţat că social-democraţii au depus un amendament la legea bugetului de stat pentru 2021 care prevede majorarea alocaţiilor. Creşterea alocaţiilor este prevăzută astfel: pentru copiii de la 2 ani până la majorat - de la 214 lei la 300 lei, iar pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 0 şi 2 ani, inclusiv pentru copiii cu dizabilităţi, de la 427 lei la 600 lei, a adăugat prim-vicepreşedintele PSD.
Legea bugetului de stat, trimisă în Parlament. Votul, pe 2 martie
Guvernul a anunţat că proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2021 a fost transmis marţi Parlamentului spre dezbatere şi aprobare. Birourile permanente reunite ale celor două Camere s-au reunit tot marţi, de la ora 15.00, pentru a stabili calendarul de dezbatere în comisii şi ulterior plenul reunit în care va fi discutat şi votat bugetul pentru acest an. Astfel, de marţi până joi, grupurile parlamentare, deputaţii şi senatorii pot depune amendamente la cele două proiecte, iar dezbaterile în comisiile pentru buget reunite vor fi de joi până sâmbătă.
Rapoartele pe proiectul legii bugetului de stat şi proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru 2021 vor fi depuse luni, 1 martie, iar de la ora 16.00 va fi plen reunit al Parlamentului pentru dezbaterea celor două iniţiative legislative. Votul final în plenul comun al Camerei şi Senatului va fi dat marţi, 2 martie.
sursa: news.ro